Suceava: Tânărului împuşcat în abdomen de poliţişti i s-a extirpat un rinichi
Tânărul în vârstă de 29 de ani din Suceva care a fost împușcat în abdomen, duminică dimineaţă, pentru că a ignorat atât la somaţiile poliţiştilor a fost operat şi i s-a extirpat un rinichi, starea lui fiind stabilă.
Duminică dimineaţa, în jurul orei 2.15, în zona municipiului Rădăuţi, un echipaj a de poliţie a semnalizat şoferului unui autoturism să oprească, însă acesta nu s-a conformat şi poliţiştii pornit într-o urmărire pe traseul Marginea-Horodnicul de Sus- Voitinel-Vicovu de Sus.
După ce drumul a fost blocat de un echipaj de poliţie, cele două persoane aflate în maşină au coborât şi au fugit. Poliţiştii au plecat în urmărirea şoferului, însă pentru că era întuneric şi riscau să îl piardă pe suspect, polițiștii au fost nevoiți să tragă focuri de avertisment, după care au tras spre bărbat, rănindu-l. Șoferul a fost rănit în zona abdominală şi este în operaţie la Spitalul Judeţean Suceava.
Acesta este cercetat în două dosare penale pentru conducere fără permis.