Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Surpriză ÎNAINTE de Paște: Încă O ZI LIBERĂ pentru români! DECIZIA luată de SENAT în urmă cu puțin timp

Surpriză ÎNAINTE de Paște: Încă O ZI LIBERĂ pentru români! DECIZIA luată de SENAT în urmă cu puțin timp

Un articol de: B1.ro - 15 Apr 2019, 16:20
Eveniment

Încă o zi liberă pentru români. Biroul permanent al Senatului a decis ca săptămâna viitoare, de Paştele Catolic, luni să fie zi liberă, iar programul de marţi şi miercuri să fie alocat lucrărilor în comisii, transmite DC News.

"Despre programul de lucru de săptămâna viitoare, au existat solicitări, având în vedere că duminica viitoare este Paştele catolic, luni să fie zi liberă şi s-a aprobat, miercuri era prevăzută zi de lucru în plen, dar s-a hotărât să fie modificat cu zi de lucru în comisii, având în vedere că nu avem o ordine de zi atât de încărcată care să necesite o urgenţă", a spus luni Tăriceanu, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

Citeşte mai multe despre:   paste
 
 
 
Loading...