Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Surse: A.N.I. va verifica averea lui Sorin Oprescu

Surse: A.N.I. va verifica averea lui Sorin Oprescu

Un articol de: -
Eveniment

Agenția Națională de Integritate (ANI) s-a sesizat în cazul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, au declarat surse din cadru Agenției pentru B1 TV.

Astfel, ANI a declanșat procedura de verificare a averii edilului.

Din declarația sa de avere, Oprescu are două terenuri, unul în Cioplani și unul în Predeal, amândouă de câte 500 de metri pătrați.

De asemenea, edilul mai are o casă în Cioplani și un apartament de 200 de metri pătrați în București.

Tot din declarația sa de avere, primarul general mai deține obiecte de artă și tablouri în valoare de 57.000 de euro, dar și obiecte de cult de 9.000 de euro.

Oprescu are conturi în bănci de 156.000 de lei și 32.800 de dolari, precum și două contracte de concesiune — unul de 597.400 lei și 20.500 euro, iar altul de 8.000 de lei.

La capitolul venituri Oprescu a menționat indemnizația de la PMB de 78.750 de lei pe an, salariul de profesor universitar și indemnizația de la academie, în total 69.560 de lei.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut de procurorii anticorupţie după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, mandatul fiind trims duminică noaptea de magistrații Tribunalului București. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   ANI,   Sorin Oprescu
 
 
 
Loading...