Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Tânărul de 17 ani electrocutat într-un parc de distracții din Eforie Nord a murit la spital

Tânărul de 17 ani electrocutat într-un parc de distracții din Eforie Nord a murit la spital

Un articol de: -
Foto: dinbrasov.blogspot.com Eveniment

Tânărul de 17 ani care s-a electrocutat, luni după-amiază, într-un parc de distracţii din Eforie Nord a murit la scurt timp după ce a fost dus la Spitalul Judeţean din Constanţa.

Adolescentul a fost resuscitat la faţa locului, după care a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. La scurt timp după ce a fost dus în unitatea sanitară, medicii nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața, informează Mediafax.

Băiatul de 17 ani, din Bucureşti, sosit în vacanţă cu familia la Eforie Nord, a mers, luni după-amiază, în parcul de distracţii aflat în zona Belona din staţiune, vrând să se dea în maşinuţe electrice.

El plecase direct de pe plajă, ud şi în picioarele goale, iar când a intrat în perimetul delimitat unde circulă maşinuţele s-a electrocutat, fiind trântit la pământ.

Un martor a sărit în ajutorul lui şi a sunat la imediat la 112.

Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă, cazul intrând şi în atenţia inspectorilor de muncă din Constanţa.

Citeşte mai multe despre:   tanar,   electrocutat
 
 
 
Loading...