Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Țările pentru care se impune carantina la sosirea în România. Lista actualizată de CNSU

Țările pentru care se impune carantina la sosirea în România. Lista actualizată de CNSU

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 26 Oct 2020, 10:45
Țările pentru care se impune carantina la sosirea în România. Lista actualizată de CNSU foto: Pixabay Eveniment

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, într-o ședință ce a avut loc luni dimineață, o nouă listă a țărilor și a zonelor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se impune carantina la revenirea în România.

 

CNSU a actualizat lista țărilor și a zonelor pentru care se impune carantina la sosirea în România

 

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 26.10.2020, Hotărârea numărul 50 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au transmis autoritățile. 

Hotărârea CNSU cu numărul 50 prevede, la articolul 2, că „Instituirea restricțiilor referitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau țări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se realizează începând cu data emiterii hotărârii”.

Lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic este actualizată în fiecare zi de luni, luându-se în calcul datele oficiale privind răspândirea SARS-CoV-2 în statele respective.

Pe lângă actualizarea acestei liste, Hotărârea adoptată de CNSU clarifică și situațiile în care masca de protecție poate fi îndepărtată, respectiv în spațiu deschis, pentru perioade scurte de timp și doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și pot respecta o distanță de cel puțin 2 metri față de alte persoane.S-a ascuns sub pat ca să-i facă o surpriză iubitului. El a intrat în cameră, iar ea, de pe parchet, a trăit şocul cel mare

 

 

Europa, a doua regiune a lumii cu peste 250.000 de decese provocate de coronavirus

 

Europa a devenit a doua regiune a lumii, după America Latină, care a depășit 250.000 de decese cauzate de COVID-19, cu numere record de cazuri noi înregistrate în ultimele două săptămâni.

În ultimele zile, state precum Italia, Franța, Spania, dar și România au înregistrat mai multe cazuri zilnice de infectare cu SARS-CoV-2 decât în primul val al epidemiei. În acest context, Spania a revenit la starea de urgență. Și Franța a reinstituit starea de urgență sanitară. 

Autoritățile din mai multe țări au impus noi măsuri, în încercarea de a limita răspândirea coronavirusului. În Italia, de exemplu, premierul Giuseppe Conte a anunţat închiderea temporară a cinematografelor, teatrelor, sălilor de sport şi piscinelor. Barurile şi restaurantele nu vor mai avea voie să primească clienţi după ora 18.00. Totuși, şcolile şi grădiniţele rămân deschise.

Bilanțul pandemie de coronavirus la nivel mondial a ajuns, la ora publicării acestei știri, la peste 43,3 de milioane de infectări. Dintre persoanele depistate pozitiv, 31.919.883 s-au vindecat, dar 1.159.646 au decedat și 77.802 sunt stare gravă sau critică.

Cele mai multe infectări au fost raportate în Statele Unite ale Americii (8.889.183), India (7.909.959) și Brazilia (5.394.128). Tot aceste state înregistrează și cele mai multe decese cauzate de COVID: SUA (230.510), Brazilia (157.163) și India (119.030).

 

Citeşte mai multe despre:   CNSU,   carantina,   tari zone carantina,   zona galbena,   tari risc epidemic ridicat