Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Taximetriştii se plâng că sunt scoşi de pe piaţă, în favoarea transportului alternativ

Taximetriştii se plâng că sunt scoşi de pe piaţă, în favoarea transportului alternativ

Un articol de: George Lupu - 08 Mar 2021, 10:58
Taximetriştii se plâng că sunt scoşi de pe piaţă, în favoarea transportului alternativ Foto: Pixabay.com Eveniment

Taximetriștii resimt din plin concurența transportatorilor alternativi, riscând să fie scoși de pe piață, potrivit Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

COTAR atrage atenția asupra nerespectării legislaţiei în vigoare, la nivelul autorităţilor locale, prin diminuarea numărului de autorizaţii pentru taximetrie şi creşterea numărului de transportatori de persoane în regim "ride sharing".

"În România sunt deja mai multe copii conforme pentru transport alternativ decât licenţe de taxi. Doar în Bucureşti sunt, în prezent, peste 30.000 de maşini în regim de transport alternativ, iar numărul lor este în creştere. Sunt firme care se folosesc de noua lege a transportului alternativ, intrată în vigoare în 2019, pentru a putea jongla în voie cu profitul, astfel încât să nu plătească taxe şi impozite. Legea le permite să închidă şi să redeschidă activitatea oricând doresc, ceea ce nu poate face o firmă de taxi, pentru că şi-ar pierde licenţa. Aceste jocuri fiscale nu fac decât să falimenteze firmele care plătesc taxe şi impozite statului român, scoţându-le de pe piaţă pentru a lăsa loc firmelor de transport alternativ", se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii COTAR susţin că, într-un oraş turistic precum Constanţa, se observă cum administraţia locală "face loc pe piaţă" pentru firmele de transport alternativ, intenţionând să diminueze numărul autorizaţiilor de taxi.

"În prezent, în oraş sunt 1.850 de autorizaţii pentru taxi şi peste 1.000 de copii conforme pentru transport alternativ, iar actualul primar a anunţat că va retrage peste 500 de autorizaţii pentru taximetrie, în condiţiile în care ne aşteptăm ca în sezonul estival să fie câteva mii de maşini pentru transport alternativ", se menţionează în comunicat.

Preşedinte COTAR, Vasile Ştefănescu, susţine că autorităţile statului român încurajează transportul alternativ şi susţin aceste firme, în defavoarea celor care sunt plătitori de taxe şi impozite.

"Ne plângem că nu sunt bani, dar lăsăm zeci de mii de maşini neimpozitate în transportul alternativ, în timp ce firmelor plătitoare de taxe şi impozite li se blochează conturile dacă uită să plătească un leu. Noi nu putem să închidem şi să redeschidem firmele, pentru a nu plăti taxe şi impozite, cum fac cei din transportul alternativ, pentru că nouă ni s-ar retrage licenţa dacă am proceda la fel ca ei. Noi nu putem practica tariful dinamic şi nici nu beneficiem de impozitarea făcută diferenţiat. Vedem că autorităţile statului român încurajează aceste practici şi susţin aceste firme, în defavoarea noastră, a celor care suntem plătitori de taxe şi impozite", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Citeşte mai multe despre:   COTAR,   taxi,   Uber