Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Tentativă de sinucidere la staţia de metrou Apărătorii Patriei. Se circulă pe un singur fir

Tentativă de sinucidere la staţia de metrou Apărătorii Patriei. Se circulă pe un singur fir

Un articol de: - 05 Apr 2011, 10:14
Foto: metrorex.ro Eveniment

Circulaţia trenurilor de metrou a fost întreruptă, luni dimineaţă, pe ruta Berceni, după ce o persoană a încercat să se sinucidă, aruncându-se în faţa unei garnituri la staţa Apărătorii Patriei, notează Mediafax.

Incidentul a avut loc în jurul orei 8:32, iar la faţa locului s-au deplasat echipe de salvatori Metrorex. În zonă se află o ambulanţă, întrucât medicii au constatat că persoana care a încercat să se sinucidă este încă în viaţă.
Persoana va fi transportată la Spitalul "Bagdasar Arseni".

La ora actuală circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară în condiţii normale pe distanţa Pipera -Constantin Brâncoveanu, iar între staţiile Constantin Brâncoveanu şi Berceni se circulă prin pendulare pe un singur fir.

Citeşte mai multe despre:   Metrorex,   metrou,   sinucis,   ambulanta
 
 
 
Loading...