Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cercetătorii îi cer ministrului Cercetării să revină asupra afirmațiilor despre teoria evoluționistă

Cercetătorii îi cer ministrului Cercetării să revină asupra afirmațiilor despre teoria evoluționistă

Un articol de: B1.ro - 01 Noi 2018, 12:33
Foto: facebook.com/nicolae.hurduc Eveniment

Cercetătorii de la Ad-Astra au luat poziție publică cu privire la declarațiile despre teoria evoluției ale ministrului Cercetării, Nicolae Hurduc.

Aceștia îi cer oficialului printr-o scrisoare publică să revină asupra afirmaţiilor făcute săptămâna trecută.

”Cu toate că libertatea de expresie permite oricui, legal vorbind, să emită aproape orice, poziţia de demnitar ar trebui sa presupună o anumită responsabilitate. Propagând asemenea aberaţii, folosindu-se de înalta poziţie administrativă în care a fost numit pentru a se erija într-un soi de autoritate ştiinţifică universală, dl Nicolae Hurduc agravează starea de confuzie indusă românilor de unele deficienţe sistematice ale manualelor şi programei din învăţământul preuniversitar”, potrivit poziţiei publice a Asociaţiei Ad-Astra.

Mai mult, cercetătorii îi atrag atenţia ministrului că există două probleme legate de opiniile exprimate.

"Afirmaţiile domnului ministru, dacă nu fac parte dintr-o campanie intenționată de propagandă anti-ştiinţifică a partidului său, demonstrează două lacune grave, una epistemologică şi una deontologică. Prima problemă este nestăpânirea noţiunii de teorie ştiinţifică sau incapacitatea de a aplica această noţiune la cazul în speţă, adică de a face distincţia între o teorie ştiinţifică şi simple fantezii beletristice. A doua problemă este arogarea autorităţii ştiinţifice în cu totul alte domenii decât cele în care a publicat rezultate originale: domnul Hurduc pretinde implicit că ar fi o autoritate în specialităţi înguste ale biologiei şi fizicii, domenii foarte diferite de cel al polimerilor", afirmă oamenii de știință.

Astfel, cercetătorii îi cer oficialului să revină asupra afirmaţiilor făcute săptămâna trecută.

"Îi solicităm domnului ministru să retracteze afirmaţiile false şi înşelătoare privind evoluţia speciilor şi călătoria în timp şi să se concentreze în schimb pe problemele acute şi deosebit de grave ale politicilor cercetării şi inovării din România", mai menționează aceștia, conform hotnews.ro.

Citeşte mai multe despre:   Nicolae Hurduc
 
 
 
Loading...