Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment România, loc fruntaș în Europa la capitolul... tineri fumători! Promovarea țigărilor IQOS și Glo, ”la fel de agresivă ca în anii '90, când firmele de țigări nu știau cum să recruteze copiii” (VIDEO)

România, loc fruntaș în Europa la capitolul... tineri fumători! Promovarea țigărilor IQOS și Glo, ”la fel de agresivă ca în anii '90, când firmele de țigări nu știau cum să recruteze copiii” (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 25 Mar 2018, 10:34
Eveniment

Fumatul continuă să fie o problemă în România, mai ales atunci când vine vorba despre adolescenţi. Un clasament al specialiștilor arată că ţara noastră se află pe locul 4 la nivel european în ceea ce priveşte numărul adolescenţilor de 13 ani care fumează săptămânal și pe locul 7 într-un top al adolescenţilor de 15 ani, informează B1 TV.

În Romania, procentul fumătorilor tineri este de cinci ori mai mare faţă de cel din Statele Unite ale Americii.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

"Urmare a interacţiunii precoce cu produsele din tutun este faptul că mulţi adolescenţi fumează curent la 15 ani: 20% dintre băieţi şi 17% dintre fete deja consumă tutun cel puţin o dată pe săptămână. Pe măsură ce vârsta creşte, un număr tot mai mare de adolescenţi fumează din ce în ce mai frecvent", a declarat Ramona Brad, directorul iniţiativei România 2035 - O generaţie fără tutun.

Specialiștii spun că una dintre cauze este expunerea minorilor la publicitate şi acţiuni de promovare a produselor de tutun. Deși prmovarea țigărilor obișnuite este interzisă, producătorii ar desfășura o campanie tot mai agresivă pentru recrutarea de noi utilizatori pentru țigările electronice. "Aparate ale morții" dupa cum le-a numit secretarul de stat în MAI, Raed Arafat:

”Exact ca țigările clasice, țigările electronice introduc în corpul uman substanțe toxice, poate că cu o concentrație mai mică. Eu am reacționat în mod deosebit din cauza promovării. Noi am scăpat de promovarea fumatului de foarte mult timp, dar acum, în spațiul public, promovarea este la fel de agresivă ca în anii 90 când firmele de țigări nu știau cum să recruteze copiii”.

Reacția dură a lui Raed Arafat vine după ce a văzut o fotografie cu o reclamă la metrou, în care o companie promovează „fumatul fără fum".
 

Citeşte mai multe despre:   IQOS,   Glo
 
 
 
Loading...