Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Mama celor patru copii morţi în incendiul de la Timişoara: „Chestia asta mă va marca toată viaţa. În loc să-mi serbez fetiţa de doi ani, acuma o duc la groapă” (VIDEO)

Mama celor patru copii morţi în incendiul de la Timişoara: „Chestia asta mă va marca toată viaţa. În loc să-mi serbez fetiţa de doi ani, acuma o duc la groapă” (VIDEO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 18 Ian 2020, 21:12
Foto: Opiniatimisoarei.ro Eveniment

Ana Maria Vulpe, mama celor patru copii arși de vii la Timișoara, a fost audiată la Poliție. Ea a susținut că a fost nevoită să lucreze ca îngrijitoare, pentru că nu ajungeau banii în familie. Femeia a mai spus că această traumă o va marca toată viața.

„La ora 17.40 am plecat de acasă, lăsând copiii în siguranţă. Nu i-am lăsat cu foc. I-am hrănit, i-am îmbrăcat, l-am schimbat pe cel mic şi i-am lăsat în grija băiatului cel mare, de 14 ani. Concubinul meu mai avea jumate din bere şi am zis că până termină el berea, îmi iau şi eu o cafeluţă. Venisem de la muncă. Am intrat până înauntru, până aproape de copii, dar nu am putut să înaintez foarte tare din cauza căldurii. Nu vedeam nimic. A luat instinctorul din casă, a stins el cât a putut iar când a văzut că nu poate singur să stingă incendiul a ieşit afară şi a cerut ajutor. Sunt de vină pentru că i-am lăsat nesupravegheaţi, cu băiatul cel mare. Chestia asta mă va marca pe toată viaţa. În loc să-mi serbez fetiţa de doi ani, în data de 15 ianuarie, acuma o duc la groapă. E cea mai mare durere. Nu doresc nici duşmanilor mei aşa ceva”, a declarat Ana Maria Vulpe, pentru opiniatimisoarei.ro.    

Mama celor patru copii morţi în incendiul de la Timişoara: „Chestia asta mă va marca toată viaţa. În loc să-mi serbez fetiţa de doi ani, acuma o duc la groapă”

Patru copii cu vârste cuprinse între şapte luni şi şase ani au murit în noaptea de miercuri spre joi, într-un incendiu izbucnit la o casă de pe strada Memorandului din Timișoara. Micuţii erau lăsați în grija fratelui cel mare, în vârstă de 14 ani, care a ajuns la spital cu intoxicaţie de la fum. Din informaţiile de până acum, băiatul a aprins focul în sobă şi a mers să încălzească laptele pentru bebeluşul de şapte luni. Atunci a izbucnit incendiul. 
 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Timisoara
 
Loading...