Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Timişoara: Un tânăr care adopta pisici, apoi le schingiuia şi le omora, a fost trimis în judecată

Timişoara: Un tânăr care adopta pisici, apoi le schingiuia şi le omora, a fost trimis în judecată

Un articol de: Redacția B1.ro - 28 Ian 2020, 20:23
Foto: pixabay.com Eveniment

Procurorii din Timișoara au trimis în judecată un tânăr care adopta pisici, după care le schingiuia şi le omora. El este acuzat de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, rănirea sau schingiuirea, în formă continuată, notează Agerpres.

„În timp ce inculpatul se afla în locuinţa sa din Timişoara, în cursul anului 2018, a omorât prin lovire două pisici adoptate de acesta, iar în perioada 12 - 13 iunie 2018 a omorât prin lovire alte două pisici, i-a luxat membrul unui pui de pisică şi i-a rupt urechea altei pisici”, susțin procurorii.

Polițiștii s-au autosesizat în acest caz după ce o femeie a scris pe Facebook faptul că i-a dat spre adopție acestui tânăr două pisici, iar când a mers la locuința acestuia să verifice starea lor, a găsit un pui de pisică mort, altul în agonie şi altul bolnav, care a murit ulterior. Ea a postat pe rețeaua socială și mai multe fotografii făcute acolo. 

În faţa poliţiştilor, bărbatul a recunoscut că a ucis intenţionat animalele.
 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Timisoara
 
Loading...