Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Moţiunea împotriva lui Tudorel Toader, amânată pentru 6 mai, după ce în Senat nu s-a întrunit cvorumul de şedinţă

Moţiunea împotriva lui Tudorel Toader, amânată pentru 6 mai, după ce în Senat nu s-a întrunit cvorumul de şedinţă

Un articol de: Sebastian Pricop - 15 Apr 2019, 14:58
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea Eveniment

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va trebui să mai aştepte pentru a afla rezultatul moţiunii simple depuse de PNL şi USR la Senat. Pentru a treia oară, dezbaterea şi votul a fost amânat din lipsă de cvorum.

Este a treia amânare a dezbaterii acestei moțiuni, în condițiile în care PSD a anunțat public că nu îl va susține pe Tudorel Toader.

Următorul termen pentru dezbaterea şi votarea moţiunea a fost stabilit pentru 6 mai.

Luni, în plen, au fost prezenţi 44 de senatori, faţă de minimum 69 cât era necesar.

"Din totalul de 136 de senatori, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa doar 44 de colegi, număr insuficient pentru a desfăşura şedinţa plenului. Urmează ca moţiunea să o dezbatem săptămâna viitoare luni. (…) Constatăm că nu avem cvorum. Şedinţa nu poate să se ţină. Rămâne să ne vedem luni”, a declarat senatorul PSD Claudiu Manda, preşedintele de şedinţă, conform G4 Media.
Această moţiune vine la un moment în care PSD şi-a manifestat public nemulţumirea la adresa lui Tudorel Toader. 

Liviu Dragnea şi mai mulţi lideri PSD i-au reproşat lui Tudorel Toader că a promis în luna ianuarie ordonanţe de urgenţă, precum cea pe codurile penale, şi acum nu vrea să le mai dea. Preşedintele PSD a subliniat că decizia finală privind ministrul Justiţiei va fi luată în Comitetul Executiv.
 

Citeşte mai multe despre:   Tudorel Toader ,   PSD,   Liviu Dragnea
 
 
 
Loading...