Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Noi dezvăluiri uluitoare în dosarul "Shanghai". Tolontan: Procurorii DIICOT au alterat interpretarea probelor ca să-i scape pe polițiști, pe procurori și pe agenții SRI implicați

Noi dezvăluiri uluitoare în dosarul "Shanghai". Tolontan: Procurorii DIICOT au alterat interpretarea probelor ca să-i scape pe polițiști, pe procurori și pe agenții SRI implicați

Un articol de: - 20 Apr 2018, 08:49
Noi dezvăluiri uluitoare în dosarul "Shanghai". Tolontan: Procurorii DIICOT au alterat interpretarea probelor ca să-i scape pe polițiști, pe procurori și pe agenții SRI implicați Eveniment

Noi dezvăluiri incendiare în celebrul dosar "Shanghai", care vizează un caz de exploatare sexuală de minore şi de trafic de pesoane şi în care proxeneţii chinezi erau protejaţi de poliţişti şi procurori.
Jurnaliştii de la Tolo.ro publică ordonanța de clasare a acestui dosar, din care reiese cum au muşamalizat procurorii DIICOT coruperea mai multor ofiţeri români de către mafia chineză.

Documentul a fost trimis chiar de Gabriel Predoiu, colonel SRI si fratele directorului SIE, implicat şi el în cazul "Shanghai", pentru a se apăra.
Doar că din ordonanţă, din care Gabriel Predoiu a șters numeroase pasaje, reiese că procurorii au alterat interpretarea probelelor deja existente şi au ignorat stenograme.

Astfel, ca să-i scape pe polițiști, pe procurori și pe agenții SRI implicați, nu doar că DIICOT n-a căutat probe noi, dar le-a transformat pe fetele exploatate sexual în 'angajate la restaurant', scrie sursa citată.

În mai 2006, procurorii antimafia au trimis cinci inculpați în judecată în acest caz, inclusiv doi dintre capi chinezi ai reţelei, şi au solicitat continuarea cercetărilor pentru ofițerii români care i-au sprijinit pe mafioții chinezi. Însă pe 4 iunie 2009, același DIICOT emite ordonanța de clasare.
În document se arată: "Cu privire la aspectele referitoare la sprijinul de care beneficia inculpatul Zhang Zhian Juan (Mihai) din partea unor autorități publice, se reține că la restaurantul Shanghai veneau în mod frecvent ofițeri de poliție sau reprezentanți ai Gărzii Financiare. (...)
Potrivit declarației martorei X ce a fost angajată la acest restaurant se reține că  aceste persoane veneau pentru a servi masa.(...)
Această martoră a fost în măsură să recunoască după planșa foto unele dintre persoanele respective, pe numiții: X (ofițer de poliție), Predoiu Gabriel (ofițer de poliție).(...)
Martora nu a fost în măsură să dea alte detalii legate despre aceste persoane, ci doar că aceștia frecventau restaurantul respectiv".

Cu alte cuvinte, fetele exploatate sexual nu au fost considerate victime ale reţelei, ci doar "angajate" ale restaurantului Shanghai, locaţia centrală a reţelei de proxeneţi. 

Mai mult, deși au dat declaraţii și au descris ceea ce se întâmpla cu adevărat, celelalte victime ale proxeneţilor nu apar citate în cele 5 pagini ale ordonanței de clasare, mai arată jurnaliştii de la tolo.ro.
Spre exemplu, în dosarul iniţial din 2005 de la DIICOT, trimis în instanţă, declaraţia uneia din victimele minore apare ca probă ("În salonul de la subsolul restaurantului am fost obligată să întrețin raporturi sexuale cu polițiști, iar acest polițist m-a ales pe mine de mai multe ori!"). În schimb, la doar un an, în dosarul clasat procurorii DIICOT schimbau total optica judiciară: "La dosarul cauzei există anumite convorbiri telefonice cu privire la rezervarea unui separeu din cadrul restaurantului pentru organizarea unor evenimente festive".
Cu alte cuvinte, exploatarea sexuală a unui grup de peste 15 fete, dintre care 5 minore, se transformă, în ordonanța de clasare a dosarului, în "organizarea de evenimente festive".

Nici sutele de stenograme aflate la dosarul inițial nu apar în ordonanța de clasare, procurorul de caz susţinând că nu a găsit astfel de documente relevante penal, deşi din ele rezulta ce servicii făceau ofițerii corupți mafiei chineze.

Muşamalizările nu se opresc însă aici. În dosarul trimis în instanţă, în 2005, procurorii vorbeau despre "o amplă operațiune de crimă organizată", în timp ce în dosarul clasat din 2006 anchetatorii reţin: "Nu reprezintă indicii din care să rezulte participarea sau sprijinul acordat inculpatului Zhang Zhian Jun în activitățile pe care le desfășura acesta, pentru a se putea reține o favorizare acordată acestui inculpat".

O femeie din Argeș a găsit 10.000 de lei într-o parcare și a crezut că poate să-i păstreze. După patru zile cineva i-a bătut la ușă

Prima pagină din Ordonanța de clasare a dosarului Shanghai (Foto: Tolo.ro)
 

Citeşte mai multe despre:   Catalin Tolontan,   Shanghai,   DIICOT,   Gabriel Predoiu