Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Top 30 de cărți celebre pe care trebuie să le citești

Top 30 de cărți celebre pe care trebuie să le citești

Un articol de: B1.ro - 23 Mar 2020, 15:19
Top 30 de cărți celebre pe care trebuie să le citești Eveniment

Poate 30 de cărți celebre de citit într-o viață sunt puține. Ai putea să întrebi: ”Doar 30?” și să îți dăm dreptate. Am putea vorbi despre sute, poate mii.
Atât de multe povești, atât de multe personaje care ne-au marcat, autori pe care nu îi vom uita. Vom vorbi despre acele cărți care ne-au marcat adolescența și studenția, acele cărți pe care le-ai citit și recitit de multe ori.

Top 30 de cărți celebre pe care trebuie să le citești

1. Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey

Ken Kesey a fost un romancier american, care întotdeauna s-a autointitulat liantul dintre generația „beat” a anilor 50 și cea „hippies” a anilor 60. Poate din acest motiv (și nu numai) uimește prin noutatea metodei de abordare a luptei împotriva rigidului sistem american din perioada postbelică.

Dincolo de povestea “nebunilor” din ospiciu şi chiar dincolo de realităţile americane ale momentului în care a apărut (1962), ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” este la fel de actuală şi astăzi, prin ideile pe care le punctează: înfruntarea sistemului, despre manipulare, despre maşinăria care controlează totul şi care creează monştri.

Cartea a fost ecranizată în 1975, cu Jack Nicholson în rolul principal și a câștigat 5 premii Oscar, la principalele categorii.

2. Zece negri mititei de Agatha Christie

Agatha Christie reușește de fiecare dată să ne surprindă cu câte o dezvăluire care dă peste cap tot ce credeam că știm despre crimă. Cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi. Toate acestea i-au adus titlul de ”Regina Crimei”.

Așa cum însăși autoarea mărturisește, romanul ”Zece negri mititei” a fost cea mai grea carte de scris dar și cea mai apreciată, conform multor cititori și critici. Din motive rasiale, ediția din Statele Unite a fost publicată în decembrie 1939, titlul fiind schimbat în” Și n-a mai rămas niciunul” (And Then There Were None).

3. Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee

Romanul tratează tematici importante şi spinoase, precum educaţia, rasismul încrâncenat al societăţii interbelice americane şi incapacitatea justiţiei de a fi imparţială. Pornind de la aceste aspecte, Harper Lee explorează cu delicateţe problema moralităţii, căutând dezlegarea enigmei dacă omul este fundamental rău sau fundamental bun.

”Păsările cântătoare nu fac altceva decât să cânte, spre desfătoarea noastră. Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-şi fac cuibul în lanurile de porumb, în schimb îşi pun tot sufletul cântând pentru noi. De asta e păcat să ucizi o pasăre cântătoare.” – fragment din carte.

În 2007, Harper Lee a fost decorată cu ordinul ”Medalia prezidențială a libertății a Statelor Unite ale Americii” pentru contribuția sa la literatură.

4. Libertatea – Curajul de a fi tu însuți de Osho

Osho nu a scris propriu-zis nicio carte. Cărțile publicate sub numele său sunt transcrieri ale discursurilor sale, datorate discipolilor săi.

În timpul vieții sale, aceste transcrieri au fost făcute sub îndrumarea și atenta sa supraveghere. Discursurile lui Osho acoperă domenii foarte largi ale cunoașterii, de la psihologie la filosofie.

”Libertatea – Curajul de a fi tu însuți” face parte din seria ” Incursiune într−un nou mod de viață” și prezintă viziunea lui Osho privind cele mai importante probleme pe care și le pun oamenii interesați de știința transformării de sine și de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieții contemporane.

5. Arta de a avea întotdeauna dreptate de Arthur Schopenhauer

Fiecare avem ce învăţa din „Arta de a avea întodeauna dreptate”. Este un manual de retorică indispensabil, plin de echivoc, umor şi ironie. O exemplară scriere filozofică despre arta de a purta dispute din care să ieşim întotdeauna învingători.

“Poate că este corect doar în teorie, dar în practică nu se aplică – prin acest sofism, concedem că temeiul argumentului este corect, dar respingem consecinţele sale.” – fragment din carte

În domeniul filozofiei, Schopenhauer a exercitat o influență deosebită asupra gândirii lui Friedrich Nietzsche, Henri Bergson, Ludwig Wittgenstein sau Emil Cioran.

6. O zi din viața lui Ivan Denisovici de Aleksandr Soljenițîn

Nuvela lui Soljenițîn îl are în prim-plan pe Ivan Denisovici, un bărbat simplu, de la țară condamnat la zece ani de muncă silnică – pedeapsă din care a executat opt ani. Acțiunea se întinde pe durata unei singure zile, ideea lui Soljenitîn fiind una simplă – aceea de a prezenta fără niciun fel de artificii literare o zi obișnuită din viața de lagăr. 

7. Străinul de Albert Camus

Meursault merge la serviciu, își face treaba cu conștiinciozitate, se poartă respectuos cu cei din jurul său, însă nu simte niciun fel de sentiment față de aceștia. Practic i se rupe. Și nu doar că i se rupe de oameni, ci i se rupe de absolut orice. “Mi-e indiferent” pare a fi replica favorită a lui Meursault.

Într-o zi Meursault ucide un arab fără vreun motiv anume. În față instanței declară că a comis crima din cauza căldurii. 

8. Împăratul muștelor de William Golding

Un grup de copii ajung pe o insulă pustie din Oceanul Pacific după ce avionul lor se prăbușește. Pilotul, care era și singurul adult din avion, dă ortu’ popii, iar dracii de copii rămân singuri pe o insulă pustie. Ce s-ar putea întâmpla? Ar fi în stare copiii cei inocenți și nepătrunși de răutatea specifică adulților să construiască pe acea insulă o lumea ideală? Normal că nu. 

9. Minunata lume nouă de Aldous Huxley

Dacă în „1984” avem de-a face cu un regim al terorii, fiecare mișcare fiind atent supravegheată de Fratele cel Mare, în „Minunata lume nouă” oamenii sunt proști și fericiți. Acțiunea se petrece în anul 632 al erei Ford. Da, este vorba despre Henry Ford, cel cu mașinile, în lumea creată de Huxley industriașul american fiind ridicat la rangul de Dumnezeu. Până și crucea creștină a fost înlocuită cu un “T” – de la celebrul model de Ford.

Pe Pământ există un singur stat – Statele Unite ale Lumii, deviza acestui fiind Comunitate, Identitate, Stabilitate. Oamenii sunt împărțiți în clase sociale: Alfa, Beta, Gama, Delta, Epsilon, cei din Alfa fiind, bineînețeles, superiori. Nimeni nu poate avansa la o clasă superioară fiindcă acestea le sunt atribuite oamenilor înainte de a se naște. E impropriu spus “naște” fiindcă bebelușii sunt fabricate pe cale artificială în Centrul de Incubație și Condiționare. Oamenilor le este interzis să se îndrăgostească, să se căsătorească și să aibă copii. 

10. Ferma animalelor de George Orwell

„Ferma Animalelor” începe cu descrierea fermei domnului Jones – un fermier mai degrabă preocupat de activitățile bahice decât de cele specifice unui agricultor. Acest aspect naște nemulțumirea animalelor care se întâlnesc noaptea în grajd, pe ascuns, și îl ascultă pe Senior (un porc bătrân) care perorează despre o revoluție a animalelor ce va duce la înlăturarea oamenilor. Deși porcul filosof moare la scurt timp, animalele din ferma domnului Jones nu renunță la ideea revoluției și ajung să o înfăptuiască fără să gândească prea mult, profitând doar de ivirea unui eveniment favorabil. După ce oamenii sunt alungați de la fermă, animalele încep să se organizeze singure, conducerea fiind preluată de către doi porci tineri – Snowball și Napoleon. 

Top 30 de cărți celebre pe care trebuie să le citești

11. O scurtă istorie a timpului de Stephen Hawking

În doar câteva zeci de pagini, Hawking încearcă să răspunde la marile întrebări referitoare la univers: „când, cum și de ce a apărut universul?”, “care sunt limitele universului?”, “dacă timpul are un început, atunci are și un sfârșit?” etc.

12. Divina comedie de Dante Alighieri

Dante a inceput sa scrie Divina comedie catre anul 1307 sau inainte de exil. El si-a intitulat capodopera Commedia Atributul de divina i-a fost acordat poemei de catre marele prozator Italian Giovanni Boccaccio, primul lector public al operei dantesti, ca un omagiu datorat extraordinarei, supranaturalei ei frumuseti artistice. Divina Comedie are drept centru al lumii istorice si al celei fantastice aflate in simbiografie psihologica, cel mai sincer poem din cate au fost scrise vreodata, sinteza intregii vieti anterioara a lui Dante. In vastul ei creuzet se topesc amintirile si evenientele prezente, durerile si iluziile, iubirea si ura, inalta cunoastere a lumii, experienta umana, intreaga viata a poporului pe care Dante l-a cunoscut mai bine ca oricine altul, in indelungata lui ratacire in Italia. Divina Comedie este impartita in trei cantice: Infernul, Purgatoriul si Paradisul iar fiecare cantica este impartita in treizeci si trei de canturi. Purgatoriul este o alta ipostaza a personalitatii umane care se indreapta spre zorile iradiate ale Renasterii. Lumea lui este strabatuta de filonul melancoliei, nou sentiment in poezia lumii. Prezenta omului Dante, viu in lumea stelelor, a dus la reprezentarea umana a divinitatii.

13. Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes

„«Norocul ne calauzeste pasii mai bine decit ne-am putea noi dori, caci ai in fata, prietene Sancho Panza, o priveliste care ne descopera treizeci si mai bine de uriasi, nemasurat de mari, cu care am de gind sa ma lupt si sa le fac la toti de petrecanie, si ce-om lua de la ei drept prada sa ne fie cheag imbogatirii; ca-i batalie dreapta, si inseamna sa-l slujesti pe Dumnezeu daca stingi saminta lor afurisita de pe fata pamintului.» «Ce uriasi?» zise Sancho Panza. «Acestia pe care-i vezi», raspunse stapinul sau, «acestia cu brate cit toate zilele, ca sint unii la care masoara cit doua leghe». «Ia seama, Luminatia Ta», i-o intoarse Sancho Panza, «ca astia care se vad aicea nu-s uriasi, ci mori de vint, iar ceea ce iei dumneata drept brate sint aripile, care, invirtite de vint, misca pietrele morii». «Se vede cit de colo», raspunse don Quijote, «ca nu prea esti citit cind e vorba de aventuri cavaleresti; sint uriasi, si daca ti-e frica de ei, sterge-o de-aici si pune-te pe rugaciuni, cit timp m-oi inclesta eu cu ei in lupta crincena si defel dreapta».” – Miguel de Cervantes

14. Pe drum de Jack Kerouac

Pe drum, romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac, este considerat o Biblie a Generaţiei Beat ,incluzînd numeroase elemente autobiografice, cartea a atras atenţia asupra unui mod de viaţă specific, pe care prozatorul şi poetul american l-a transformat astfel într-o eticheta a unei epoci, alături de alţi scriitori de prestigiu, colegi de Generaţie Beat: Allen Ginsberg, William Burroughs, Lawrence Ferlinghetti (editorul lor din New York, el însuşi un poet apreciat). Romanul este, în acelaşi timp, o descriere a Americii anilor 50 şi a generaţiei amintite, obsedată de exprimarea libertăţii individuale, aflată într-o căutare frenetică a adevărurilor supreme, indiferent de mijloacele folosite. De la călătorii iniţiatice la sex şi droguri, Pe drum are multe accente autobiografice, personajul principal, Dean Moriarty, fiind un alter ego al lui Neal Cassady, figura emblematică a Generaţiei Beat. „Pe drum reprezintă un moment istoric: este cea mai frumoasă, cea mai limpede şi cea mai importantă declaraţie a generaţiei pe care Kerouac însuşi a numit-o Generaţia Beat şi care s-a încarnat în el.” (The New York Times)

15. Război şi pace de Lev Nikolaevici Tolstoi

Capodoperă „Război şi pace”, zugrăveşte situația întregii societăţi ruse în perioada războaielor napoleoniene; evenimentele istorice şi interesele personale, căile de autodefinire a personalităţii şi spontaneitatea vieţii populare sunt prezentate drept componente echivalente ale existenţei natural-istorice.

Jean Thieulin: „Război şi pace a avut o geneza agitată şi poartă amprenta creatorului sau sfâşiat fără încetare de tendinţe conflictuale. Romanul a devenit terenul de manifestare a zbuciumului interior, a cărui evoluţie, opunând mereu esenţialul artificialului, va substitui realul şi viziunea exterioară cu părerea subiectivă şi rezultatul viziunii interioare. Fidel propriilor exigenţe, Tolstoi a făcut din Război şi pace o capodoperă a literaturii universale, imprimându-i un caracter profund uman.“

16. Ora 25 de Constantin Virgil Gheorghiu

Ora 25 este o carte care nu ar trebui să lipsească din programa școlară, dar, din păcate, romanul lui Virgil Gheorghiu este mult mai cunoscut și mai apreciat în afara granițelor decât la noi în țară. Gheorghiu descrie povestea unui țăran roman, Johann Moritz, care din cauza unor acte false este trimis într-un lagăr. Urmează o călătorie absurdă, din lagăr în lagăr a unui biet țăran român prin fără voia sa în grotescul mecanism al războiului.

17. Abatorul cinci de Kurt Vonnegut

Billy Pilgrim, unicul fiu al unui bărbier din Ilium luptă în al doilea război mondial, fiind luat prizonier și asistând astfel la măcelul ce s-a abătut asupra orașului Dresda. Față de ceilalți soldați, Billy este protejat de către extratereștrii de pe planeta Tralfamadore care îl mai răpesc din când în când, ținându-l captiv într-o grădină zoologică. Abatorul cinci este o carte de-a dreptul dementă, incredibil de amuzantă, cu Kurt Vonnegut care spânzură orice clieșu literar.

18. Zâtul de Tatiana Tolstaia

Într-un viitor postapocaliptic, omenirea trăiește ca în eopca de piatră. Oamenii simpli, denumiți guguștiuci, se hrănesc cu carne de șoarece, preparând tot soiul de delicatese din cărnița micuțului mamifer, de la supică până la icre din ochi. Nu au voie să se atingă de cărți, acestea fiind considerate radioactive. Statul este condus de Marele Mârzac, slăvit să-i fie numele, cel care a inventat focul și toate cele de care guguștiucii au trebuință.

19. Muntele vrăjit de Thomas Mann

O capodoperă a literaturii secolului XX, Muntele vrăjit strânge într-o adevărată frescă intelectuală toate forţele ce acţionează asupra omului modern. Thomas Mann descrie în romanul sau societatea europeană de dinainte de Primul Război Mondial, o lume bolnavă ce se îndreaptă către o catastrofă. Autorul spune despre cartea să că potrivit modului în care este construită, compoziţia ei face că plăcerea lecturii să fie mai profundă şi mai mare atunci când este citită pentru a două oară.

20. Iliada şi Odiseea de Homer

Odiseea, că şi Iliada, cealaltă epopee celebra a Antichităţii, au fost atribuite unui singur poet — Homer, un rapsod din Ionia, o regiune în Asia Mică, ce a trăit în a două jumătate a secolului al VIII-lea i.H. Homer a preluat în epopeile sale tradiţii, fragmente şi motive din vechi cântece populare şi din mituri. Peregrinările iscusitului Odiseu (Ulise), de la cucerirea Troiei până la reve-nirea să în Itaca, prin ţinuturile fantastice, întâlnirile cu personajele miraculoase (Circe, Sirenele, Ciclopul, Polifem), înfruntările cumplite converg toate către un final dramatic — uciderea petitorilor Penelopei dar un final care redă credinţei nestrămutate şi dragostei valoarea lor perenă!

Top 30 de cărți celebre pe care trebuie să le citești

21. Demonii de F.M. Dostoievski

„Dostoievski ne este indispensabil: satira lui, asemenea celei a lui Jonathan Swift, denunta egoismul, cruzimea, ipocriziile noastre si, mai presus de orice, aceasta infirmitate care este constiinta de sine. Acest Shakespeare al romancierilor isi inzestreaza personajele cu o intensitate a trairii pe care doar operele Marelui Will au atins-o si, in plus, le face sa poarte povara rusinii, un lucru pe care Shakespeare nu a fost capabil sa-l realizeze.” Harold Bloom.

22. Anna Karenina de Lev Tolstoi

„Tolstoi este cel mai mare prozator rus. Iar măreţia lui se datorează calităţii rare de a se adapta la statura noastră, la ritmul nostru. Proză lui e ritmată de bătăile propriei noastre inimi, iar personajele sale par să se mişte la fel de firesc în lumea noastră că trecătorii care ni se perindă pe sub ferestre în timpul lecturii.” (Vladimir Nabokov)

În romanul Anna Karenina (1873-1877), axat pe tragedia unei femei aflate sub imperiul distructiv al unei pasiuni adulterine, Tolstoi divulgă ipocrizia înaltei societăţi, zugrăveşte descompunerea modului de viaţă patriarhal, distrugerea instituţiei familiei. Receptării lumii de către o conştiinţa individuală şi raţionalistă, scriitorul îi opune valoarea în sine a vieţii, în infinitul, în nestatornicia haotică şi în concreteţea ei reală, manifestîndu-se drept un „criptovazator al trupului” (termenul îi aparţine lui Dmitri Merejkovski).

23. În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust

Lucrul cel mai surprinzător pe care-l oferă artă lui Proust este faptul că o atitudine spirituală atât de excepţională, o optică şi un stil atât de nou s-au realizat într-o materi retrospectivă din toate punctele de vedere. Efortul de a readuce în prezent existenţa noastră dispărută, căutarea timpului pierdut, iubirea pentru o tradiţie care cuprinde atât cultură spirituală, cât şi viaţă socială, atât mediul, cât şi clasa, toate acestea arată că opera lui Proust este legată de trecut. Este o legătură voită. Nimic nu este mai departe că această artă de înfăţişările, manierele şi mâniile unui modernism estetic.

24. Mizerabilii de Victor Hugo

Mizerabilii, unul dintre cele mai cunoscute romane ale secolului al XIX-lea, urmăreşte viaţa şi interacţiunile dintre mai multe personaje pe o perioadă de douăzeci de ani, începând cu anul înfrângerii finale a lui Napoleon. Concentrându-se asupra aventurilor protagonistului său, fostul puşcăriaş Jean Valjean, care caută să se îndrepte, să-şi răscumpere greşelile din trecut prin fapte bune, romanul examinează impactul social al acţiunilor acestuia. Se analizează natura binelui şi a răului, a legii, într-o poveste care înfăţişează istoria Franţei, arhitectura Parisului, politica, filozofia morală, justiţia, religia şi diferitele tipuri ale iubirii romantice.

25. Fraţii Karamazov de F.M. Dostoievski

Fraţii Karamazov, ultimul şi cel mai complex român al lui Dostoievski şi în acelaşi timp o chintesenţa a experienţei sale de viaţă, este povestea a patru fraţi şi a unui paricid. Fiecare dintre cei patru întruchipează o ipostază fundamentală a individului: Dmitri, cel mai în vârstă, reprezintă senzualitatea pătimaşă; Ivan este intelectualul, raţiunea; Aleksei (Alioşa), protagonistul romanului, e un simbol al trăirii spirituale şi al apropierii de Dumnezeu; iar Smerdeakov, cel de-al patrulea fiu, nelegitim, este slujitorul tatălui sau şi dedicat sofismului, ceea ce îl va duce în final la sinucidere. Moartea neaşteptată a tatălui, moşierul Feodor Pavlovici Karamazov – zgârcit, amoral, desfrânat – aruncă suspiciuni asupra tuturor celor patru fraţi, deoarece fiecare dintre ei are motive întemeiate pentru a-i dori dispariţia, şi da naştere la numeroase teorii, culminând cu un proces. În cele din urmă, soarta se dovedeşte potrivnică şi forţele destinului îi doboară pe Karamazovi, în vieţile lor împletindu-se tragedia, spaimele, atrocităţile, ura şi obsesiile.

26. Numele trandafirului de Umberto Eco

Deopotrivă român poliţist şi parabolă despre adevăr văzut din perspectiva teologică, filosofică, scolastică şi istorică, Numele trandafirului a cunoscut un imens succes de public, fiind tradus în peste 35 de limbi şi ecranizat de Jean-Jacques Annaud în 1986, cu Sean Connery, Christian Slater şi F. Murray Abraham în rolurile principale. În anul 1327, într-o mănăstire izolată de lume, călugării sunt pe cale de a fi învinuiţi de erezie. Singură lor speranţa este ajutorul unui faimos franciscan, fratele Guglielmo. Când lucrurile par să se limpezească între zidurile misterioasei abatii, călugării încep să moară unul după altul.

Că să descopere asasinul, înţeleptul călugăr, alături de ajutorul sau, Adso, se afundă că un adevărat detectiv în simboluri secrete şi manuscrise codificate şi aproape îşi pierde viaţă în culoarele labirintice ale mănăstirii. „Evul Mediu a rămas, dacă nu meseria mea, hobby-ul meu – şi tentaţia constanţa – şi îl văd în toate, transparind în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sunt.” – Umberto Eco

27. Crimă şi pedeapsă de Fiodor Dostoevski

„Crimă şi pedeapsa este povestea unei idei, pe care o întruchipează, pro şi contra, toate personajele cărţii şi nu doar Raskolnikov: ideea naturilor superioare, înfrângând obstacolele, a luptei cu stupidele prejudecăţi umanitariste, a aleşilor ce dispun în voie de inertul material uman, a conducătorilor cu drepturi nelimitate şi subjugând pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a forţei neîndurătoare căreia trebuie toţi să i se supună fără să crâcnească, ideea cezarismului, ideea napoleoniană, ideea supraomului!” (Ion Ianoşi)

„O fiinţă superioară are oare dreptul să săvîrşească o crimă dacă această este în folosul întregii umanităţi?” – iată întrebarea care îl macină necontenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric şi mizantrop, în ceasurile lungi de meditaţie din odaia să strîmtă de la mansardă. Sub presiunea sărăciei cumplite, a însingurării şi a sentimentului de zădărnicie a tuturor aspiraţiilor sale, această teorie îndrăzneaţă este pusă peste noapte în aplicare, ducînd la un asasinat de o sălbăticie care zguduie întreg oraşul Sankt Petersburg. Dostoievski analizează cu intuiţia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului sau, pendulările sale lăuntrice între bine şi rău, raţional şi iraţional, psihologia ucigaşului şi a anchetatorului, avansînd în final posibilitatea mîntuirii prin iubire, umilinţă şi jertfă de sine.

28. De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger

Situată de ani de zile în topul preferinţelor cititorilor din România, cartea De veghe în lanul de secară continuă să fie, la peste cincizeci de ani de la apariţie, cartea de căpătîi a adolescenţei. Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani, şi ai căror părinţi s-au născut, probabil, în aceeaşi perioada că şi romanul, e că trec prin aceleaşi episoade, angoase şi mirări precum Holden Caulfield. Doar că el nu folosea atît de des cuvîntul „cool” şi nu naviga pe Internet. Iar cînd simţea nevoia s-o sune pe faţă de care era îndrăgostit, ori renunţă, pentru că nu avea chef, ori intră în prima cabina de telefon.

Problemele lui rămîn însă, şi chiar şi modul în care sînt rezolvate: prin revoltă, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Există voci care se întreabă de ce totuşi a avut romanul un succes atît de uimitor, în toată lumea şi, deja, de atîţia ani. În fond, nu e singură carte care-şi păstrează prospeţimea cu trecerea timpului. E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris zeci de mii de pagini. Ceva imposibil de sintetizat într-o scurtă prezentare. Poate, pur şi simplu, e o carte foarte-foarte bună. Atît. Alăturaţi-va milioanelor de tineri care au citit-o şi veţi înţelege.

29. „Bătrânul şi marea” de Ernest Hemingway

Microromanul Bătrînul şi marea, i-a adus lui Hemingway premiul Pulitzer în Statele Unite şi a contribuit în mod hotărâtor la acordarea premiului Nobel în anul imediat următor. Succesul copleşitor al cărţii se datorează atât stilului direct şi concis, ce reprezintă marca stilistică definitorie a lui Hemingway, cât şi poveştii în sine, profundă, emoţionantă şi încărcată de semnificaţii. Bătrînul şi marea relatează trei zile din viaţă unui pescar cubanez pe nume Santiago, care timp de aproape trei luni nu prinde nici un peste. Urmărit de ghinion, el iese departe în larg, iar de dată această momeala aruncată de el atrage cel mai mare peste care a fost văzut vreodată, care însă nu se va lasă prins fără lupta.

Felul în care Hemingway descrie confruntarea, dar şi relaţia dintre Santiago şi ucenicul sau fidel, singurul care nu-şi pierde încrederea în el, fac din Bătrânul şi marea o capodoperă perenă a literaturii universale, a cărei bogăţie de sensuri se ascunde sub o poveste limpede, simplă şi cuceritoare.

30. Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov

În plină epoca stalinistă, în care raţiunea exclude orice intervenţie a supranaturalului, Moscova e răscolită de isprăvile unui magician şi ale acoliţilor săi, un motan negru şi-un personaj ciudat, cu pince-nez, care-i pedepsesc pe moscoviţi pentru păcatele ascunse. Retras fără speranţa într-un sanatoriu, autorul unui român monumental, acum ars, despre viaţă în vremea lui Pilat din Pont, îşi trăieşte deznădejdea amoroasă, căci nu-şi vede viitorul alături de frumoasă lui iubita, Margareta.

Într-o altă vreme, Pilat din Pont îngăduie scârbit execuţia lui Yeshua Ha-Nozri, cunoscut mai apoi că Iisus, şi-l blestemă înciudat pe preotul Caiafa cel ticălos. Totul îşi găseşte însă reparaţie în lumea drăcească, „cu cinci dimensiuni“, a lui Bulgakov: maestrul îşi revede iubirea pierdută, pe Margareta, dar şi romanul, căci „manuscrisele nu ard“; Iuda, trădătorul lui Yeshua, îşi pierde argintii şi viaţă, iar lumea moscovită putridă îşi primeşte lecţia.

Citeşte mai multe despre:   carti