Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Traian Băsescu, despre suspendare, Laszlo Tokes, Schengen şi zvonul că va fi bunic
Exclusiv

Traian Băsescu, despre suspendare, Laszlo Tokes, Schengen şi zvonul că va fi bunic

Un articol de: - 22 Iun 2011, 23:15
Traian Băsescu, despre suspendare, Laszlo Tokes, Schengen şi zvonul că va fi bunic Eveniment

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că n-a abandonat ideea unui premier tehnocrat, că UNPR are potenţial în următoarea campanie electorală şi că România ar putea intra în Schengen anul acesta dacă va dori acest lucru. Şeful statului a făcut toate aceste precizări şi nu numai la finalul emisiunii Evenimentul Zilei, difuzată de B1 TV şi moderată de jurnaliştii Robert Turcescu şi Ion Cristoiu. Traian Băsescu a venit la această emisiune pentru prima dată de la lansarea proiectului.

În cadrul emisiunii de miercuri seară, Traian Băsescu a oferit lămuriri suplimentare referitoare la reorgnizarea teritorială a României, revizuiea Constituţiei sau modul în care au decurs discuţiile cu liderii Opoziţiei.

Vezi AICI principalele declaraţii făcute de Traian Băsescu la "
Evenimentul Zilei"

În ultima parte a emisiunii, şeful statului a fost rugat să răspundă pe scurt la câteva întrebări la obiect adresate de Turcescu şi Cristoiu. Printre acestea, anchetarea lui Ion Iliescu pentru mineriade, legătura dintre Porumbacu şi Antonescu sau zvonul că fiica sa ar fi însărcinată.

Iată răspunsurile date de preşedintele Traian Băsescu:

Ce legătură este între Porumbacu şi Antonescu?

- nu vreau să reiau subiectul, îi spun lui Antonescu

- când vine îi spun

Sunteţi mulţumit de colaborarea cu UNPR? Are potenţial în viitoarea campanie electoral?

- cred că da, cred că va avea potenţial chiar şi să intre în Parlament

- Marian Sârbu, Diaconescu, doar doi dintre politicienii cu calibru ridicat pe care îi au

- vor face faţă pe bătălia politică

Cum priviţi eforturile lui Dan Diaconescu de a constitui un partid?

- e un soi de carciatură şi de partid şi de politician

- ca jurnalist e OK

Aţi fi ordonat "Treceţi Prutul"?

- da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu

- dacă aveam condiţiile de atunci probabil aş fi făcut-o

Despre schimbarea lui Emil Boc

- nu sunt lucruri pe care să le spun altora, lui să nu i le spun

- discutăm foarte cinstit care e soluţia corectă pentru România

- n-am abandonat ideea unui premier tehnocrat

- nu i-am propus lui Isărescu să fie prim-ministru al României

- am discutat cu oameni de la BNR despre asta, alţii decât Croitoru

Băsescu: UNPR are potențialul de a intra în Parlament. Au politicieni experimentați Marian Sârbu și Diaconescu
Embed:

Intrăm în Schengen anul acesta?

- intrăm dacă vrem. În octombrie, probabil

Credeţi că veţi fi suspendat?

- nu cred că voi fi suspendat, dar nu exclud posibilitatea

În ce relaţii sunteţi cu domnul Laszlo Tokes?

- nu va putea să aibă o întâlnire informală cu mine deşi am o relaţie politicoasă cu dânsul

- am mica exigenţă ca toţi să respecte statul român

Aţi avea o obiecţie ca Ion Iiescu să fie anchetat pentru mineriade?


- niciun şef de stat nu are circumstanţe legate de încălcarea legii, mai ales când asta înseamnă violenţă împotriva altor categorii de cetăţeni tot ai ţării tale

- nici nu trebuie hărţuit un şef de stat dacă nu sunt probe

Mai luaţi în calcul varianta scurtării mandatului?

- iau în calcul orice variantă ca în primul rând această Constituţie să treacă

- aş mai face un lucru, îmi dau seama cât de dăunătoare sunt alegerile prea dese

N-aveţi sentimentul că oamenii care vă înconjoară se tem de dumneavoastră?

- nu, dacă s-ar teme s-ar comporta altfel

- nu cred, cine se teme de mine?

Credeţi că veţi deveni bunic?

- să dea Dumnezeu, îmi daţi o veste bună, prima din ultimele zile

- dar de la care, de la cea mică?

Se va căsători?

- nu ştiu

Veţi face o nuntă mare, ca Mocanu?

- nu

Mergeţi la meciul lui Lucian Bute din România?

- nu ştiu în ce dată va fi

- cred că mai comod o să-l văd la televizor

Traian Băsescu, despre posibilitatea de a deveni bunic: Să dea Dumnezeu! De la cea mare sau de la cea mică?
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Evenimentul Zilei,   Robert Turcescu,   Ion Cristoiu,   suspendare,   Laszlo Tokes