Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un bărbat a fost ucis în Prahova, în timpul unui conflict referitor la o căpiță de fân

Un bărbat a fost ucis în Prahova, în timpul unui conflict referitor la o căpiță de fân

Un articol de: Ramona Zaharia - 02 Aug 2020, 17:29
Un bărbat a fost ucis în Prahova, în timpul unui conflict referitor la o căpiță de fân foto: Pixabay Eveniment

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a murit, după ce a fost lovit de două persoane, într-un conflict referitor la o căpiță de fân. Presupușii agresori au fost reținuți și, duminică, au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova susține că, în urma unui apel la serviciul telefonic de urgență 112, mai multe echipe de polițiști s-au deplasat în localitatea Boldești Scăeni. La fața locului, agenții au descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 47 de ani, care prezenta multiple leziuni.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoana a fost chemată pentru a strânge fân la o adresă învecinată, apoi pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri legate de o căpiţă de fân, doi bărbaţi l-ar fi lovit cu un obiect contondent şi un obiect tăietor-înţepător în zona toracelui şi abdomenului, acesta decedând", au precizat reprezentanții IJP Prahova, potrivit Agerpres.

În aceste condiții, la fața locului și-au făcut apariția un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, polițiști de la IJP Prahova și un medic legist. În urma cercetărilor efectuate de către anchetatori, s-a stabilit faptul că persoana decedată este victima unui omor.

Agresorii au fost prinşi de poliţişti, procurorul de caz dispunând reţinerea acestora pentru 24 de ore, fiind prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.