Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un bărbat a incendiat casa fostei soții în Dâmbovița

Un bărbat a incendiat casa fostei soții în Dâmbovița

Un articol de: Raluca Tindeche - 09 Sep 2020, 20:29
Un bărbat a incendiat casa fostei soții în Dâmbovița Foto: Pixabay Eveniment

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Dâmboviţa, a fost arestat după ce dat foc casei fostei sale soţii.

Bărbatul o ameninţa că va face acest lucru de câteva luni, deranjat că aceasta vrea să divorțeze de el. Bărbatul a acționat când femeia era acasă, dar se afla, împreună cu mai multe rude. 

Ce spune fosta soție 


„A aruncat sticla, canistra de benzină în hol, după aia, aici la drum, el ştiind că dorm aici, ca eu să fiu încolţită, să fiu încolţită şi din stânga şi din dreapta, ca să nu pot să mai ies, să ard! Intenţia lui a fost să mă omoare pe mine!”, a declarat fosta soție. 

Femeia de 42 de ani spune că soțul ei era din ce în ce mai violent și bea tot timp, acestea fiind motivele divorțului.  Femeia a decis să pună punct căsniciei de 20 de ani. 

 „Auzim odată, buuum! A oprit curentul, am rămas pe întuneric, beznă, ginerele zice, ceva e în neregulă. Ne-am trezit, flacără mare şi a mai făcut odată, buuum! Benzină a fost, a venit de la criminalistică şi au constatat că a dat cu benzină!”, a declarat fosta soacră a bărbatului, care era în casă în momentul incidentului. 

Individul, angajat ca paznic al unei societăţi din Capitală, a primit după divorţ permisiunea de a locui în casa unor rude de-ale fostei soţii. Femeia spune că şi acolo a încercat să provoace un dezastru, conform protv.ro

Lucrurile au fost complet distruse 

 

Pompierii au acționat repede, însă toate lucrurile femeii au fost distruse. După incident, individul a fugit, dar a fost prins la scurt timp de polițiști. 

Bărbatul a recunoscut în fata anchetatorilor că a pus foc intenţionat în locuinţa fostei soţii. A fost prins cu ajutorul unui câine de urmă, aici, în lanul de porumb de la marginea satului. A fost încătuşat şi dus la audieri. Este cercetat penal pentru distrugere prin incendiere, iar magistraţii au decis să fie arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Dana Budeanu A IZBUCNIT ÎN LACRIMI în direct la TV. ULUITOR, ce s-a întâmplat

Citeşte mai multe despre:   dambovita,   foc,   amenintare,   sotie