Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un chinez are cea mai comună faţă din lume. Vezi cum arată

Un chinez are cea mai comună faţă din lume. Vezi cum arată

Un articol de: - 04 Mar 2011, 11:46
Foto: nationalgeographic.com Eveniment
Cel mai comun chip din lume îi aparţine unui tânăr de 28 de ani din China. Cel puţin la această concluzie au ajuns cei de la National Geographic, informează site-ul TheGlobeandMail

Cercetările revistei au durat un an, timp în care s-au luat în calcul sexul predominant (masculin), vârsta mijlocie (28) şi cel mai mare grup etnic din lume (poporul chinez). Au fost analizate 190.000 de feţe pentru a crea un compozit al “celui mai comun chip”.

În urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că ce mai întâlnită faţă de pe Pământ este a unui bărbat chinez de aproximativ 28 de ani, deoarece există peste două milioane de persoane care au aceleaşi trăsături fizice.

Cercetătorii arată că, peste două decenii, chinezul de 28 de ani va fi înlocuit de un alt composit. Studiile arată că în 2030, titlul pentru “cel mai comun chip” va fi acordat unei persoane din India.

Cea mai comună faţă din lume




 
 
 
Loading...