Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un judecător din dosarul lui Daniel Dragomir a cerut să se abțină de la verdictul final. Ce motive invocă magistratul

Un judecător din dosarul lui Daniel Dragomir a cerut să se abțină de la verdictul final. Ce motive invocă magistratul

Un articol de: B1 TV - 09 Mar 2018, 18:34
Eveniment

Situaţie explozivă în dosarul colonelului Daniel Dragomir judecat în cazul Black Cube de spionare a comunicaţiilor şi hărţuire a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi! Unul dintre judecătorii care urma sa se pronunţe în dosarul lui Daniel Dragomir acuză imposibilitatea de a-i asigura un proces echitabil şi o judecată imparţială fostului ofiţer SRI. Drept urmare, magistratul a cerut să se abţină de la verdictul final, iar solicitarea sa a fost deja admisă. 

Dosarul colonelului Daniel Dragomir se află la Curtea de Apel Bucurețti. Documentele au ajuns acolo după ce Tribunalul l-a achitat pe fostul ofițer SRI pentru toate acuzațiile din dosarul Black Cube pentru care acesta a și stat în arest preventiv peste 190 de zile. Tribunalul  a dispus 1 an cu suspendare pentru pentru participare la fals în înscrisuri sub semnătura privată. Judecătorul Curţii de Apel Bucureşti, Florin Purigiu, care împreună cu un alt coleg avea acum cauza lui Dragomir spre soluționare, a cerut să se abțină de la verdictul final, anunta site-ul luju.ro. Cererea sa a fost admisă cu doi la unu. 

"În majoritate (...) (n.r. Curtea de Apel Bucureşti) admite cererea de abţinere formulată de judecătorul Purigiu Florin de la soluţionare a cauzei (...). Definitivă. Pronunţată in şedinţa publică din data de 07.03.2018. Cu opinie separată a judecătorului Grecu Ruxandra în sensul respingerii declaraţiei de abţinere ca neîntemeiată", se arată în minuta Curții de Apel București. 

Motivele pentru care judecătorul Purigiu s-a abținut sunt neobișnuite. În cererea sa de abținere, Florin Purigiu a invocat articolul din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care are în vedere dreptul la un proces echitabil, dar și prevederile din Codul de procedură penală referitoare la existența unei suspiciuni care ar afecta imparțialitatea judecătorului. 

Magistratul Florin Purigiu a considerat, deci, că nu îi poate asigura colonelului Daniel Dragomir un proces întemeiat pe adevar și o judecată nepărtinitoare. Cererea de abținere a fost formulata după ce Purigiu a judecat mai multe termene din dosarul fostului ofițer SRI, potrivit luju.ro. Abținerea a venit cu putin timp înainte de finalizarea dosarului, spun jurnaliști de investigatii. Realitatea este, însă, alta, susține Daniel Dragomir

"Cercetarea în apel nu era nici pe departe aproape de final, reluarea judecății în apel nici măcar nu a fost luată în discuție, în acest dosar se resimt presiuni uriașe ale statului paralel. Acest dosar a fost făcut de Coldea SRL și PFA Kovesi, am stat arestat 7 luni în acest dosar la ordinul direct al lui Florian Coldea și cu avizul fostului director George Maior" , scrie Daniel Dragomir pe pagina sa de Facebook

Colonelul Daniel Dragomir este judecat în dosarul Black Cube, în care mai multe persoane au fost acuzate de încercări de intimidare a procurorului şef al DNA. Fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, Daniel Dragomir a fost şi arestat preventiv în acest dosar. Procurii l-au acuza ca ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei israeliene de investigații private BlackCube, care ar fi avut misiunea de a o spiona şi intimida pe şefa DNA.
 

Citeşte mai multe despre:   Daniel Dragomir,   Black Cube,   SRI
 
 
 
Loading...