Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un polițist din Dolj a încercat să vândă o BOMBĂ pe internet (FOTO)

Un polițist din Dolj a încercat să vândă o BOMBĂ pe internet (FOTO)

Un articol de: B1 TV - 14 Iun 2017, 10:09
Un polițist din Dolj a încercat să vândă o BOMBĂ pe internet (FOTO) Eveniment

Marius Jipea este ajutor şef de post în comuna doljeană Coţofenii din Faţă, iar pe data de 31 mai a fost anunţat de un cetăţean că pe malul Jiului se află o bombă din al Doilea Război mondial. La faţa locului au sosit imediat pompierii care au ridicat bomba, însă poliţistul a apucat să facă câteva poze, iar la câteva zile le-a postat pe internet, specificând că are o bombă de vânzare. 

Preţul a fost stabilit la 5.000 de lei, negociabil. Fără să ştie despre cine este vorba, pe fir au intrat colegii poliţistului de la Serviciul de Arme şi Substanţe Periculoase. 

„Ştiu că există un dosar la parchet, dar nu ştiu despre ce este vorba. Situaţia nu a fost chiar aşa", a declarat Marius Jipea, ajutor de şef de Post în comuna doljeană Coţofenii din Faţă.

Polţistul le-a spus procurorilor că a vrut să facă o glumă, iar în sprijinul spuselor sale a argumentat că bomba nici măcar nu se afla în posesia lui. 

„S-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Dacă va găsit vinovat, riscă o pedeapsă de la 1 la 5 ani", a declarat Paula Baciu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. 

Bomba, de calibru 82 de milimetri, a fost dusă într-un loc sigur pentru a fi detonată. Poliţistul Marius Jipea este cercetat acum şi de şefii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj şi riscă sancţiuni drastice.

Citeşte mai multe despre:   autoritati,   bomba,   internet