Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un român, printre jihadiștii ISIS pe care Turcia vrea să îi trimită către țările lor de origine

Un român, printre jihadiștii ISIS pe care Turcia vrea să îi trimită către țările lor de origine

Un articol de: B1.ro - 13 Noi 2019, 17:28
Eveniment

Printre cei 33 de presupuși jihadiști, membri ai grupării Stat Islamic, pe care Turcia a anunțat că îi va repatria în țările lor de origine se numără și un român, scrie miercuri cotidianul Hurriyet, citat de agenţia EFE, potrivit Agerpres

Printre presupușii jihadiști, aflați în prezent în detenție în Turcia, se numără 17 germani, trei olandezi, doi francezi, doi danezi, doi austrieci, doi bulgari, doi kosovari, un englez, un român şi un albanez, conform sursei citate.

Cei 33 de europeni fac parte dintr-un total de 959 de jihadişti pe care Turcia doreşte să-i trimită în ţările lor, majoritatea fiind irakieni (296), sirieni (273), ruşi (99), uzbeci (82) şi azeri (29). 

Ministerul turc de Interne a anunţat într-un comunicat emis luni că Turcia va repatria joi şapte cetăţeni germani. Comunicatul mai menţiona şi doi irlandezi care nu erau pe lista consultată de cotidianul Hurriyet. Pe aceeaşi listă mai sunt trei australieni şi doi americani.

 

 
Loading...