Un tânăr din Constanța a fost arestat după ce a bătut și înjunghiat un bărbat
Un tânăr de 24 ani din satul Coslugea, județul Constanța, a fost arestat preventiv pentru tentativă la omor, după ce a bătut și înjunghiat un consătean cu care avea un conflict mai vechi, victima având nevoie de mai mult de o lună de îngrijiri medicale, relatează Mediafax.
Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului Tribunalului Constanța, marți seară, după ce a băut la barul din comuna Oltina, Vasilică Gheorghe s-a întâlnit pe stradă cu un alt tânăr, de 29 de ani, vecin cu soacra sa, cu care avusese un conflict și care îl bătuse cu o jumătate de an în urmă.
Amintindu-și de trecut, Gheorghe a sărit la bătaie și și-a lovit adversarul cu capul în față, l-a înjunghiat de mai multe ori în spate, după care l-a doborât la pământ şi l-a lovit în mod repetat cu piciorul în cap.
Conform raportului medico-legal, victima a suferit leziuni grave, vindecabile în 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale, care i-au pus viaţa în primejdie, prin hemopneumotorax şi hemoragie externă, ca urmare a plăgii înjunghiate penetrante toracice.
Vasilică Gheorghe a fost reținut, miercuri, pe bază de ordonanță a procurorilor, sub acuzația de tentativă la infracţiunea de omor, iar în cursul zilei de joi procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, pentru următoarele 30 de zile. Propunerea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa, astfel că acesta a fost încarcerat în Centrul de reţinere şi arest preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.