Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Degeaba garduri de protecție! Încă un urs OMORÂT pe autostrada Sibiu-Sebeș (FOTO)

Degeaba garduri de protecție! Încă un urs OMORÂT pe autostrada Sibiu-Sebeș (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 17 Oct 2018, 17:04
Eveniment

Încă un urs a fost omorât pe autostrada A1, după ce a fost lovit în plin de un TIR, deși în zonă sunt instalate garduri de protecție.

„În zonă este o pădure dar bănuiala este că ar fi venit din de la groapa de gunoi din apropiere. La nici 50 metri de locul incidentului există o subtraversare, un ecoduct pentru animale, dar din păcate ursul a ales să nu treacă pe acolo”, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri Brașov (DRDP Brașov), citați de turnulsfatului.ro.

Animalul este al treilea urs care a fost omorât în ultimele luni pe A1, alte două animale fiind ucise la finalul verii.

Din primele informații se pare că ursul a escaladat gardul de protecție și a ajuns pe carosabil unde a fost lovit în plin de un TIR, după care a ricoșat într-o mașină mică, în jurul orei 06:00 dimineața, în apropiere de ieșirea de pe centura ocolitoare a Sibiului spre Cristian, pe sensul de mers Sebeș- Sibiu al autostrăzii.

Autoritățile au instalat peste 2000 de metri de gard nou de protecție și urmează să mai monteze încă 2000 de metri de gard, însă nu există certitudinea că va ține animalele departe de șosea.

Citeşte mai multe despre:   A1,   Sibiu
 
 
 
Loading...