Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Pfizer: Vaccinul împotriva COVID-19 ar putea fi autorizat pentru copiii de peste 2 ani din această toamnă

Pfizer: Vaccinul împotriva COVID-19 ar putea fi autorizat pentru copiii de peste 2 ani din această toamnă

Un articol de: Beatris Ionita - 05 Mai 2021, 09:01
Pfizer: Vaccinul împotriva COVID-19 ar putea fi autorizat pentru copiii de peste 2 ani din această toamnă Sursa Foto: CDC/ Pexels Eveniment

Copiii mai mici de 11 ani ar putea fi imunizați împotriva COVID-19 din această toamnă. Pfizer a anunțat că plănuiește să ceară autorizarea de urgenţă a vaccinului anti-Covid pe care îl produce, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani în septembrie. Testarea pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 11 ani este încă în desfășurare, potrivit cnn.com.

Anunţul vine la două zile după ce autortăţile americane au anunţat că copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani ar putea primi doze de vaccin Pfizer / BioNTech încă de săptămâna viitoare.

O cerere de prelungire a autorizaţiei de urgenţă a vaccinului Pfizer / BioNTech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani a fost depusă la începutul lunii aprilie în Statele Unite, iar decizia Agenţiei Statelor Unite pentru Medicamente (FDA) este aşteptată până la începutul săptămânii viitoare. „Vreau ca părinţii americani să ştie că atunci când va veni acest anunţ, vom fi gata să acţionăm imediat. 20.000 de farmacii vor putea vaccina adolescenţii pe loc”, a spus Joe Biden. 

Citeşte mai multe despre:   vaccin Pfizer,   autorizatie vaccin,   copii