Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Vâlcea: Spitalul de la Bălceşti a fost redeschis

Vâlcea: Spitalul de la Bălceşti a fost redeschis

Un articol de: - 08 Apr 2011, 13:20
Foto: exclusivnews.ro Eveniment
Spitalul Orăşenesc din Bălceşti, unde a murit, joi, un bărbat de 41 de ani, a fost redeschis, anunţă conducerea spitalului.

Momentan, medicii primesc doar cazuri care pot fi tratate ambulatoriu, iar decizia de a redeschide instituţia medicală apartine Consiliului Local Bălceşti.

"Noi am votat în 24 martie menţinerea spitalului, Ministerul Sănătăţii pe 1 aprilie ni l-a desfiinţat, dar pentru noi, Consiliul Local, spitalul este deschis în continuare, conform hotărârii consilierilor, astfel că astăzi personalul medical s-a prezentat la serviciu, pe bază de voluntariat, deocamdată fără bani, a declarat primarul oraşului vâlcean Bălceşti, Ion Curelaru, citat de Gazeta de Sud.

Spitalul din Bălceşti fusese închis pe 1 aprilie, ca urmare a deciziei Ministerului Sănătăţii de a transforma 67 de spitale în azile de bătrâni.

“Aşteptăm să vină comisia Ministerului Sănătăţii care să analizeze cazul care a avut loc ieri (n.r. joi) şi poate acelaşi Minister al Sănătăţii va reveni asupra deciziei în ceasul al 12-lea şi va lua decizia redeschiderii spitalului printr-o decizie oficială", a mai spus Ion Curelaru.

 
 
 
Loading...