Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Valeriu Gheorghiță, despre centrele de tip drive thru de vaccinare anti-Covid: Sunt în curs de organizare. În Deva va fi primul centru de acest tip

Valeriu Gheorghiță, despre centrele de tip drive thru de vaccinare anti-Covid: Sunt în curs de organizare. În Deva va fi primul centru de acest tip

Un articol de: Irina Mina - 20 Apr 2021, 14:30
Valeriu Gheorghiță, despre centrele de tip drive thru de vaccinare anti-Covid: Sunt în curs de organizare. În Deva va fi primul centru de acest tip Foto: Guvernul României / Facebook Eveniment

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că centrele de tip drive thru sunt în curs de organizare în România, primul fiind operaționalizat chiar la sfârșitul acestei săptămâni în Deva.

„Centrele de tip drive thru urmează să fie operaționalizate chiar la sfârșitul acestei săptămâni. Probabil în Deva, în județul Hunedoara, va fi primul centru de tip drive thru din România care va avea activitate de vaccinare. Urmează și alte municipii și județe care vor organiza astfel de activități, cum ar fi municipiul București, probabil că undeva săptămâna viitoare. Însă, repet, sunt în curs de organizare aceste centre și în alte județe din țară”, a afirmat el.

Un centru de vaccinare de tip drive thru va fi deschis în parcarea unui centru comercial din Deva

 

Amintim că un centru de vaccinare de tip drive thru va fi deschis în Hunedoara, în parcarea unui centru comercial din Deva, unde capacitatea va fi de 500 de persoane imunizate zilnic. Vaccinările se vor face cu doze de la Pfizer, iar autorităţile recomandă completarea în prealabil a formularului de triaj epidemiologic şi a celui de consimţământ.

”Pentru vaccinarea la centrul care îşi va desfăşura activitatea zilnic, între orele 10.00 şi 19.00, în parcarea Centrului Comercial Deva Shopping City, nu este nevoie de programare. Persoanele pot veni doar cu mijloacele de transport, fie personale sau mijloace de transport în comun gen taxi sau alte tipuri similare de transport”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al Prefecturii Hunedoara.

 

Citeşte mai multe despre:   campanie de vaccinare,   Valeriu Gheorghita,   vaccin anti-Covid