Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Valeriu Gheorghiță: Pentru vaccinarea în mediul rural vor fi operaționalizate caravane. Patru milioane de materiale informative vor fi distribuite în toată țara

Valeriu Gheorghiță: Pentru vaccinarea în mediul rural vor fi operaționalizate caravane. Patru milioane de materiale informative vor fi distribuite în toată țara

Un articol de: Beatris Ionita - 21 Ian 2021, 22:57
Valeriu Gheorghiță: Pentru vaccinarea în mediul rural vor fi operaționalizate caravane. Patru milioane de materiale informative vor fi distribuite în toată țara Eveniment

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a vorbit, joi seară, în emisiunea "Dosar de Politician", despre strategia de vaccinare din mediul rural. 

Acesta a explicat că primul pas este să trimită câteva milioane de materiale informative în țară, care să ajungă mai ales la perosoanele din zone izolate și vârstnici. 

"În zilele următoare vom trimite o serie de materiale informative, circa 4 milioane, care vor ajunge în toată țara, în mod deosebit adresate persoanelor un vârstă care sunt cunoscute.

Pliante, flyere, vor fi printate cu sprijinul Monitorului Oficial. Noi ce am făcut a fost cu sprijinul statului, nu au fost contractate servicii externe. Practic ne dorim să ajungem la cat mai multe persoane cu aceste informații care conțin date despre modalitatea de programare și despre beneficiile vaccinării, dar și despre categoriile de persoane care sunt incluse in etapa a doua, despre categoriile de boli cronice, și cum să se programeze efective și cateva elemente esențiale, faptul că vaccinarea este gratuită și voluntară și se face cu vaccinuri care au autorizare în cadrul european de la Agenția Europeană a Medicamentului", a declarat medicul militar. 

Specialistul a mai declarat că pentru zonele rurale vor fi organizate centre de vaccinare mobile, care vor fi instalate temporar. 

"Pentru mediul rural vor fi operaționalizate centre mobile de vaccinare, practic, caravane care se deplasează în anumite localități, zone în care accesul persoanelor se face cu dificultate. Toate aceste activități se desfășoară cu sprijinul autorităților locale, cu sprijinul Direcțiilor de Asistență Socială din Consiliile Locale, din Primării, pentru a prelua nevoia din fiecare localitate, sat comună pentru a organiza aceste centre mobile", a explicat Gheorghiță. 

Despre ce tip de centre mobile este vorba, medicul a explicat că sunt" platforme containere care sunt echipate cu aparatură medicale, cu refrigerator, congelator pentru a păstra în condițiile optime doze". 

Întrebat cine va furniza respectivele mijloacele de transport, Valeriu Gheorghiță a răspuns că "sunt din resursa locală, de la nivel județean, și parte dintre ele din rețeaua Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Afaceri Interne. Unele exista și completarea necesarului vine din rețeaua MApN și MAI. Există autospeciale care la acest lucru sunt folosite".

Angela Merkel s-a interesat de Simona Halep. Întrebarea surprinzătoare pe care a adresat-o cancelarul Germaniei în Parlamentul European

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Valeriu Gheorghiță,   centre mobile de vaccinare,   COVID-19,   mediul rural