Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Valeriu Gheorghiță: Vom avea o şedinţă pentru revizuirea recomandărilor efectuate de Agenţia Europeană a Medicamentului în privinţa AstraZeneca

Valeriu Gheorghiță: Vom avea o şedinţă pentru revizuirea recomandărilor efectuate de Agenţia Europeană a Medicamentului în privinţa AstraZeneca

Un articol de: Raluca Tindeche - 07 Apr 2021, 21:51
Valeriu Gheorghiță: Vom avea o şedinţă pentru revizuirea recomandărilor efectuate de Agenţia Europeană a Medicamentului în privinţa AstraZeneca Foto: Inquam Photos / George Calin Eveniment

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că va avea loc o şedinţă pentru revizuirea recomandărilor făcute de Agenţia Europeană a Medicamentului.

"Vom avea o şedinţă cu toţi reprezentanţii instituţiilor responsabile de această decizie pentru revizuirea recomandărilor efectuate astăzi de Agenţia Europeană a Medicamentului, vedem o adaptare a datelor menţionate în rezumatul caracteristicilor produsului. Nu vă ascund faptul că în această seară va avea loc o şedinţă comună la nivelul tuturor statelor membre cu sistemele de sănătate, cu miniştrii Sănătăţii şi sperăm ca de această dată să fie o decizie comună a tuturor statelor membre pentru a avea o abordare integrată, aşa cum ne-am dorit-o de la început, fiind vorba în cazul de faţă despre campania de vaccinare împotriva COVID-19 în care România face parte din acest demers european şi de aceea ne dorim o abordare comună a tuturor statelor membre. Cred că este o decizie aşteptată pentru toată lumea”, a explicat Valeriu Gheorghiţă, întro conferință de presă, potrivit news.ro

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Europa, Hans Kluge, a afirmat, în cadrul aceleaşi conferinţe de presă, că în orice campanie de vaccinare încrederea este esenţială.

"Fie că este vorba de COVID-19 sau de orice altă campanie de vaccinare, încrederea este esenţială. Creăm încredere prin transparenţă. De aceea, comunicarea riscului cu oamenii este deosebit de importantă. Să spunem oamenilor ceea ce ştim, ceea ce nu ştim şi ceea ce este în studiu. Efectele secundare sunt ceva la ce ne-am aşteptat şi fac parte integrată din întregul procedeu de vaccinare. Un al doilea aspect privind încrederea se referă la excelenţă tehnică, la competenţă. Iar în cazul în care oamenii sunt ezitanţi trebuie să dăm dovadă de empatie faţă de aceştia, să nu arătăm cu degetul şi să înţelegem de unde vine această ezitare şi să le explicăm”, a precizat directorul OMS Europa.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a ajuns la concluzia că apariția cheagurilor de sânge la unele persoane cărora le-a fost administrat vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca poate fi inclusă în lista efectelor adverse foarte rare.

„Comitetul pentru siguranță a confirmat că beneficiile AstraZeneca în prevenirea COVID-19 depășesc riscurile și efectele adverse. (…) Acest vaccin s-a dovedit foarte eficient, vaccinarea este extrem de importantă și trebuie să folosim vaccinurile pentru a combate efectele devastatoare ale pandemiei”, a declarat Emer Cooke, șefa EMA, în cadrul unei conferințe de presă.

Specialiștii din cadrul organismului european nu recomandă însă adoptarea unor măsuri specifice.

„Datele prezente nu ne-au oferit o cauză precisă pentru apariția acestor cheaguri de sânge. Poate fi vorba despre un răspuns imun. Comitetul de siguranță nu recomandă măsuri specifice”, au transmis reprezentanți ai EMA.

 Tragedie în lumea artistică! A murit o mare valoare a României, la doar 43 ani, din cauza Covid-19

Citeşte mai multe despre:   Valeriu Gheorghiță