Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CORONAVIRUS | Trafic intens la vama Nădlac II. Românii trebuie să aştepte cel puţin 120 de minute pentru a putea intra în țară, urmare a verificărilor sistematice

CORONAVIRUS | Trafic intens la vama Nădlac II. Românii trebuie să aştepte cel puţin 120 de minute pentru a putea intra în țară, urmare a verificărilor sistematice

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 16 Mar 2020, 12:47
CORONAVIRUS | Trafic intens la vama Nădlac II. Românii trebuie să aştepte cel puţin 120 de minute pentru a putea intra în țară, urmare a verificărilor sistematice Foto: politiadefrontiera.ro Eveniment

Mai multe autocare așteaptă să intre în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II. Românii sunt nevoiți să aștepte cel puțin 120 de minute, date fiind măsurile excepționale de verificare impuse în contextul crizei COVID-19.

Reprezentanții Poliției de Frontieră au explicat, pentru G4Media, că procedurile pentru fiecare persoană durează până la zece minute.

În judeţul Arad au fost înfiinţate cinci centre de carantină. Luni, 129 de persoane se aflau în acestea și 104 în autoizolare la domiciliu.

Potrivit noilor dispoziții, toate persoanele care sosesc în România din ţările unde sunt confirmate cel puţin 500 cazuri de infecţie cu noul coronavirus trebuie să intre obligatoriu în autoizolare 14 zile. Măsura se adresează persoanelor care nu au simptome.

„Comitetul Național pentru Situații  de Urgență a luat câteva decizii. Spre exemplu, se aprobă instituirea izolării la domiciliu pentru toate persoanele care intră în România începând de astăzi, ora 21:00, din țări unde sunt confirmate cel puțin 500 de persoane. Altă decizie se referă la obligația ITM-urilor de a verifica modul de implementare a măsurilor impuse privind decalarea programului de lucru în vederea reducerii riscului de contaminare. Se suspendă până la 31 martie 2020 organizarea și desfășurarea târgurilor de autoturisme”, explicase ministrul de Interne, Marcel Vela.

Starea de urgenţă va fi instituită pe teritoriul României de la începutul acestei săptămâni, în contextul epidemiei de coronavirus.

Autoritățile au precizat deja că nu toate măsurile din lege vor fi aplicate, ci strict cele necesare în lupta contra COVID-19.

„Având în vedere enunţarea în spaţiul public/mediul online a posibilelor măsuri care pot fi luate în cadrul stării de urgenţă, fără a se menţiona faptul că NU toate aceste măsuri sunt luate în mod obligatoriu, menţionăm faptul că vor fi avute în vedere DOAR acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19)”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Acesta a mai anunțat, luni dimineață, că numărul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns în România la 158. Încă 19 noi cazuri au fost înregistrate de la precedenta informare. În carantină sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 
 A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

Citeşte mai multe despre:   Nadlac II,   Stiri Nădlac