Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Vasluianul „MORT” e, OFICIAL, VIU: A câştigat, într-un final, procesul în care cerea să i se recunoască faptul că TRĂIEŞTE

Vasluianul „MORT” e, OFICIAL, VIU: A câştigat, într-un final, procesul în care cerea să i se recunoască faptul că TRĂIEŞTE

Un articol de: B1.ro - 04 Iul 2018, 12:00
Eveniment

Constantin Reliu, în vârstă de 63 de ani, a câştigat procesul prin care a solicitat să i se recunoască faptul că, deşi a fost declarat mort pe cale judecătorească, el este în viaţă.

Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Bârlad au admis, marţi, acţiunea de constatare a nulităţii actului prin care instanţa stabilise că este decedat.

"Instanţa admite cererea formulată de reclamantul Constantin Reliu. Constată nulitatea hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, respectiv sentinţa pronunţată de Judecătoria Bârlad şi, ca o consecinţă, anulează certificatul de deces emis pe numele reclamantului Constantin Reliu", au precizat judecătorii bârlădeni, potrivit  gandul.ro.

În luna martie, judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui au respins apelul formulat de bărbat împotriva deciziei din data de 10 august 2016, prin care Judecătoria Bârlad stabilise că este decedat.

De fapt, bărbatul a plecat în 1992 la muncă în străinătate, ultima dată discutând cu rudele sale în anul 1999. În anul 2013, soţia acestuia a solicitat în instanţă declararea decesului bărbtului, ceea ce s-a şi întâmplat în 2016, când Judecătoria Bârlad a admis acţiunea femeii.

La începutul acestui an, bărbatul a ajuns din nou în România, unde a constatat că a fost declarat mort.

Citeşte mai multe despre:   vaslui,   constantin reliu
 
 
 
Loading...