14 zile de izolare pentru românii care pleacă în vacanță, în Grecia sau Turcia. Ce schimbări poate aduce 15 iunie în turism. Ministrul Economiei, anunț oficial

14 zile de izolare pentru românii care pleacă în vacanță, în Grecia sau Turcia. Ce schimbări poate aduce 15 iunie în turism. Ministrul Economiei, anunț oficial
Foto: image.freepik.com

De la 1 iunie începe sezonul estival. Guvernul României a făcut anunțul, la B1 TV. Ministrul Virgil Popescu a anunțat că de săptămâna viitoare, românii vor putea călători în Grecia și Turcia.

„Sigur că pot merge. Problema care se pune – și încă nu am finalizat discuțiile cu Grecia și cu Bulgaria – este că, la întoarcere, regula spune că trebuie să intre într-o izolare de 14 zile. Eu cred că până în 15 iunie, când se deschide sezonul estival în Grecia și în Bulgaria, lucrurile astea se vor reglementa și probabil anumite țări pot fi exceptate de la acest lucru, pe bază de acorduri bilaterale (…) Eu nu pot să recomand ceva unor turiști, e dreptul lor să se ducă în vacanță unde își doresc”, a declarant Virgil Popescu joi seara, pentru B1 TV.

Totodată, ministrul Economiei a mai precizat că din 15 iunie, românii care se vor întoarce din vacanță, ar putea scăpa de perioada de izolare.

Eu sunt optimist că, în continuare, respectând regulile, vom ajunge să avem și mai puține cazuri de îmbolnăviri și din 15 iunie românii să poată merge în scop turistic în străinătate sau în România și nu vor avea probleme la întoarcerea din afara țării. (…) Eu sunt convins că toată lumea se va alinia în sensul deschiderii sezonului turistic începând din 15 iunie”, a mai declarat Virgil Popescu.

Virgil Popescu: „Este un prim pas spre normalitate”

Cel puțin în primă fază, hotelurile nu vor avea restricții cu privire la capacitatea oaspeților.

„Noi nu am pus nicio restricție pe hoteluri, nici în starea de urgență, ele au fost deschise în permanență. Nu avem, în momentul de față, nicio restricție cu privire la gradul de ocupare a hotelurilor. Vom lua decizii în funcție de cum evoluează situația în următoarele 15 zile și în funcție de apetitul românilor pentru a merge la mare sau la munte.

Hotelurile vor fi deschise, plajele vor fi deschise. Evident, trebuie să respectăm niște reguli și la plaje: doi metri între șezlonguri, plajă numai pe șezlong pentru a nu se înghesui lumea, reguli și la ieșirea, și la intrarea pe plajă, ca să nu se creeze busculade. Este un prim pas spre normalitate. Românii au arătat respect față de restricții și asta se vede și în numărul mai mic de cazuri din ultimele săptămâni”, a mai precizat reprezentantul Guvernului României.

Restaurantele s-ar putea redeschide după 15 iunie

Restaurantele ar urma să se deschidă după data de 15 iunie, după ce epidemiologii vor da verdictul.

„Deocamdată restaurantele nu se vor deschide. Vom face o nouă evaluare în data de 15 iunie și dacă epidemiologii vor permite acest lucru, sigur vom deschide și restaurantele. În interior este un risc de infectare mai mare decât pe terase și atunci preferăm să le luăm pas cu pas”, a mai precizat Virgil Popescu pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe