Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Viorica Dăncilă: Lui Victor Negrescu nu i s-a tăiat nicio atribuție. A fost opțiunea dumnealui să demisioneze (VIDEO)

Viorica Dăncilă: Lui Victor Negrescu nu i s-a tăiat nicio atribuție. A fost opțiunea dumnealui să demisioneze (VIDEO)

Un articol de: B1.ro - 13 Noi 2018, 13:31
Eveniment

Premierul Viorica Dăncilă a vorbit, marți, la Parlament, despre demisia lui Victor Negrescu de la conducerea Ministerului pentru Afacerile Europene, precizând că el nu a luat această decizie pentru că i s-ar fi tăiat din atribuții. 

”Am avut o discuție în Guvern, am sperat ca domnul ministru să vină să continuăm această discuție. Eu cred că în orice decizie trebuie să fie o decizie luată de întreaga echipă și domnul ministru și-a dat demisia. A fost dorința dânsului, nu pot să o comentez. A făcut treabă bună până acum, s-a implicat. Eu trebuie să privesc mai departe, să vedem cum gestionăm în continuare și să avem o președinție de succes. Pentru mine acest lucru este important. A fost opțiunea dumnealui, nu pot să o comentez”. 

Rugată să comenteze afirmațiile Gabrielei Firea, potrivit cărora Victor Negrescu s-ar fi plâns că i-au fost tăiate din atribuții, Viorica Dăncilă a precizat: ”Nu. Neg cu vehemență acest lucru. Domnului Victor Negrescu nu i s-a tăiat nicio atribuție. Eu am lucrat cu Victor Negrescu de-a lungul întregului an pentru președinție, am lucrat împreună pe fiecare dosar, ne-am consultat pe fiecare lucru, tocmai pentru ca rezultatele să fie foarte bune”. 

Victor Negrescu a demisionat la sfârșitul săptămânii trecute de la conducerea Ministerului Afacerilor Europene, în locul său fiind propus actualul secretar de stat George Ciamba. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Viorica Dancila,   Victor Negrescu