Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Virgil Musta: La apariția oricărui simptom de răceală, izolați-vă la domiciliu! Dacă sunteți depistat pozitiv cu COVID, țineți legătura cu medicul de familie. Nu stați acasă până nu mai puteți respira!

Virgil Musta: La apariția oricărui simptom de răceală, izolați-vă la domiciliu! Dacă sunteți depistat pozitiv cu COVID, țineți legătura cu medicul de familie. Nu stați acasă până nu mai puteți respira!

Un articol de: Elena Stanciu - 01 Dec 2020, 20:37
Virgil Musta: La apariția oricărui simptom de răceală, izolați-vă la domiciliu! Dacă sunteți depistat pozitiv cu COVID, țineți legătura cu medicul de familie. Nu stați acasă până nu mai puteți respira! Foto: Facebook Eveniment

Virgil Musta, medic la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, atrage atenția asupra unor măsuri importante pe care ar trebui să le ia persoanele care prezintă simptome specifice ale infecției cu noul coronavirus. La apariția oricărui simptom care ar putea fi asociat cu COVID-19, persoana în cauză trebuie să se izoleze imediat și să anunțe medicul de familie. Dacă este testată pozitiv, aceasta trebuie să țină în continuare legătura cu medicul de familie, iar dacă starea sa de sănătate se agravează, să ceară cât mai rapid să fie evaluată la spital. ”Nu stați acasă până nu mai puteți respira!”, subliniază medicul.

 

Recomandările medicului Virgil Musta: La apariția oricărui simptom care ar putea sugera că sunteți răcit, izolați-vă la domiciliu

 

Într-o postare amplă pe Facebook, citată de opiniatimisoarei.ro, Musta îi sfătuiește pe români să se informeze corect și să nu își piardă încrederea în personalul medical și specialiștii care încearcă să găsească soluții pentru gestionarea pandemiei de cooronavirus. În acest context, medicul anunță că la nivelul județului Timiș se fac pregătiri pentru eventuala situație în care ”pacienții rămân acasă pentru a se trata, fie că nu vor mai fi locuri suficiente în spitale, fie că nu doresc să rămână în spital”.

În continuare, Virgil Musta face o listă a principalilor pași care ar trebui parcurși de o persoană care are simptome ale infecției cu coronavirus și apoi este diagnosticată cu COVID-19.

”1. La apariția oricărui simptom care ar putea sugera că sunteți răcit, izolați-vă la domiciliu, urmăriți evoluția și discutați permanent cu medicul de familie, care vă va îndruma. Este foarte important ca eventuala infecție SARS CoV 2 să fie descoperită cât se poate de timpuriu.
2. Dacă sunteți depistat pozitiv, țineți legătura în continuare cu medicul de familie, el poate fi cel mai bun sfătuitor al dumneavoastră în această perioadă. Noi medicii specialiști de la Victor Babeș avem o colaborare foarte bună cu medicii de familie și ne informăm reciproc în interesul pacienților.
3.Urmatoarele semne trebuie să vă facă să solicitați imediat evaluare în spital, pentru că pot anunța o evoluție posibil severă a boli:
· febră mare, care persistă mai mult de 3-4 zile sau reapare după o perioadă de afebrilitate
· tuse seacă iritativă intensă, însoțită de dureri toracice
· dureri musculare intense, dureri de cap intense, oboseală marcantă
· senzația de lipsă de aer
4. Dacă starea dumneavoastra se înrăutățește, nu stați acasă până nu mai puteți respira sau până aveți dificultate mare în respirație, pentru că de cele mai multe ori este prea târziu să mai putem face ceva.
Dacă aveti factori de risc (boli cronice), fiți și mai prudenți!
5. În evoluția bolii există riscul, chiar și la persoanele cu forme ușoare, ca între a 7-a și a 10-a zi, inflamația să crească și să evolueze spre o formă severă. În această perioadă a bolii fiți foarte atenți, iar dacă apar semnele de severitate descrise mai sus, anuntați medicul de familie și prezentați-vă urgent la spital pentru a fi evaluați”, scrie Virgil Musta.

 

Puțin peste 4.200 de noi cazuri de coronavirus din 14.588 de teste, la nivel național 

 

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat în raportarea de marți că, în ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 4.272 de noi cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 din 14.588 de teste și un număr de 199 de decese legate de această boală infecțioasă. În spitalele de profil din țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.438, iar dintre acestea 1.259 sunt internate la ATI, fiind înregistrat astfel un nou record negativ la nivel național de la debutul pandemiei.

 

A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

Citeşte mai multe despre:   Virgil Musta,   coronavirus,   COVID-19