Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Vot masiv pentru partidele proeuropene din Republica Moldova la secțiile din România. PSRM nu a primit niciun vot în țara noastră

Vot masiv pentru partidele proeuropene din Republica Moldova la secțiile din România. PSRM nu a primit niciun vot în țara noastră

Un articol de: - 01 Dec 2014, 11:31
Vot masiv pentru partidele proeuropene din Republica Moldova la secțiile din România. PSRM nu a primit niciun vot în țara noastră Eveniment
Victorie categorică a partidelor proeuropene din Republica Moldova la secțiile de votare din România. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), cel care a obținut cele mai multe procente în cadrul alegerilor parlamentare de duminică, nu a primit niciun vot la secțiile de pe teritoriul României.

Potrivit ediției electronice a Ziarului de Gardă, în secţiile de votare din România, PSRM nu a primit niciun vot, în schimb Partidul Liberal-Democrat(PDLM) şi Partidul Liberal (PL), formațiuni care își doresc un parcurs european pentru vecinii de peste Prut, au obţinut împreună peste 70% din voturi.

Cetăţenii moldoveni care au votat în România au optat în principal pentru PLDM, care a obţinut 40% şi Partidul Liberal - 33%. Partidul Democrat din R.Moldova a obţinut 5% (sub pragul de 6% necesar intrării în Parlament), PCRM 1%, iar candidatul independent Oleg Brega, 2%.

După numărarea a 88,37% din voturi, partidele proeuropene aveau un uşor avans, în pofida faptului că formațiunea prorusă PSRM se menţinea pe primul loc cu 21,43% din voturi. Socialiştii sunt urmaţi de PLDM cu 19,47 %, PCRM cu 17,85%, PDM cu 15,75 % şi PL cu 9,39%.