Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Vreme rea în aproape toată ţara: Atenționări de ploi şi ninsori. Şi hidrologii sunt în alertă (VIDEO)

Vreme rea în aproape toată ţara: Atenționări de ploi şi ninsori. Şi hidrologii sunt în alertă (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 08 Oct 2017, 10:14
Eveniment

Vreme rea în aproape toata ţara. În zonele de munte, unde deja a nins, este viscol, dar rafale puternice sunt şi pe litoral. Din cauza vântului, Transalpina a fost închisă, iar în porturile de la Marea Neagră, toate manevrele sunt suspendate. ANM a emis două atenționări de ploi şi ninsori pentru acest sfârşit de săptămână. Şi hidrologii sunt în alertă, informează B1 TV.

Vreme rea în aproape toată ţara: Atenționări de ploi şi ninsori. Şi hidrologii sunt în alertă

Deşi suntem abia la începutul lunii octombrie, la munte a nins abundent. La Bâlea, stratul de zăpadă depăşeşte 10 centimetri. Autorităţile au luat deja măsuri şi au ieşit cu utilajele să curețe drumurile.

Şi la Rânca ninge încă de vineri iar vântul viscolește zăpada. Vremea rea a făcut deja probleme. Un bărbat a fost găsit în stare grava pe traseul Jepii Mici din apropierea staţiunii Buşteni. Acesta era în comă şi a intrat în hipotermie.

Prima zăpadă a căzut mai repede decât se aşteptau meteorologii. Chiar dacă la Braşov sunt 10 grade Celsius, la altitudine mare, în Masivul Postăvaru, temperaturile sunt negative. Cabana Postăvaru a fost deja acoperită cu zăpadă.

Peisajul este feeric şi în Munții Bucegi, unde ninge ca-n poveşti, iar stratul de zăpadă măsoară 20-25 de centimetri pe Vârful Omu. O fotografie cu peisajul de iarnă, postată pe o pagină de socializare, a devenit virală pe internet. Este vorba despre primul om de zăpadă al acestei toamne.

Vijelia și-a arătat puterea în Eforie Nord. O mașină parcată a fost distrusă de un copac rupt de vântul puternic.

Valurile înalte de până la 6 metri pun în pericol navigația, așa că porturile de la malul mării au fost închise. În localitățile din sudul județului Constanța vântul a suflat cu peste 60 de km/oră.

Şi stațiunea Mamaia a fost afectată de furtună. Nisipul de pe plajă a fost împins spre aleile dintre hoteluri.

Meteorologii au emis mai multe informări de vreme rea. Codul galben de ploi, lapoviţă şi ninsoare e valabil pana duminica la ora 21. În Oltenia, vestul Munteniei, sudul Transilvaniei și în centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantitățile de apă vor depăși chiar 50 l/mp. Vântul va sufla ți cu 60 km/h.

Cea de a doua avertizare, de cod portocaliu, vizeaza ploi abundente și vânt și expiră duminică la ora 15.00. În județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov și Municipiul București, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea se vor acumula cantități de apă chiar de peste 80.90 l/mp. Iar vântul va ajunge până la 90 de kilometri pe oră.

Odată cu ploile vin şi inundaţiile. Hidrologii au emis cod galben de inundaţii pe râurile din Dobrogea. Avertizarea este valabilă până duminică seară.

Sunt vizate râurile din Ialomița, Prahova, Dâmbovița, dar și râurile din Dobrogea, Tulcea, Constanța, afluentii mici ai Siretului. 
 

Citeşte mai multe despre:   munte,   litoral,   ploi,   ninsori
 
 
 
Loading...