Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Vremea rea dă peste cap programul Papei Francisc: Avionul nu va mai putea ateriza la Bacău

Vremea rea dă peste cap programul Papei Francisc: Avionul nu va mai putea ateriza la Bacău

Un articol de: Sebastian Pricop - 31 Mai 2019, 22:24
Foto: Inquam Photos/ George Calin Eveniment

Condiţiile meteo nefavorabile au dus la o schimbare de ultimă oră în programul oficial al Papei Francisc. Acesta nu va mai ateriza sâmbătă la Bacău precum era stabilit în programul oficial, ci va merge la Târgu Mureş.

"Comitetul Interministerial pentru Securitate 'Vizita Papa Francisc' a analizat condiţiile meteo şi a decis ca, mâine (sâmbătă, 1 iunie - n.red.), aeronava care îl va transporta pe Sanctitatea Sa Papa Francisc să aterizeze la Târgu Mureş, nu în judeţul Bacău, cum era anunţat iniţial. Schimbarea traseului nu afectează programul iniţial al Papei Francisc care va ajunge la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi la orele anunţate", se arată într-un comunicat de presă transmis de către Comitetul Interministerial pentru Securitate, citat de Agerpres.

Sursa citată nu a precizat cu ce se va deplasa Papa Francisc de la Târgu Mureş la Miercurea Ciuc. Iniţial, acesta trebuia de la Bacău să plece cu un elicopter.

Papa Francisc va oficia sâmbătă, de la ora 11,30, Liturghia Pontificală în sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, unul dintre cele mai vechi locuri de pelerinaj din Europa Centrală şi de Est.

Tot vineri, Papa Francisc va merge şi Iaşi unde, în fața Palatului Culturii, va participa pentru o întâlnire mariană cu tinerii și familiile, cărora le adresează cel de-al șaselea discurs al vizitei sale.
 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Targu Mures,   Stiri Bacau