Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment România, SUB ZĂPADĂ! LISTA COMPLETĂ a județelor unde cursurile au fost SUSPENDATE

România, SUB ZĂPADĂ! LISTA COMPLETĂ a județelor unde cursurile au fost SUSPENDATE

Un articol de: - 23 Mar 2018, 07:53
Eveniment

București și alte 14 județe se află vineri sub avertizare cod portocaliu de ninsori abundente, ger și viscol, până la ora 15:00.

 În  acest context în Capitală, dar și în 10 județe din țară, cursurile au fost suspendate vineri, iar CFR Călători a anunțat anularea a 18 trenuri din cauza condițiilor meteorologice.

Inspectoratele Şcolare Judeţene din Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Buzău, Dolj, Călăraşi, Ilfov, Olt, Ialomiţa (cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit) şi din municipiul Bucureşti au decis suspendarea cursurilor din toate unităţile de învăţământ pentru ziua de vineri, 23 martie.

Vremea capricioasă a provocat mai multe incidente în trafic. Pe autostrada Soarelui se circulă cu dificultate, din cauza zăpezii care acoperă carosabilul, scrie hotnews.ro.

În județul Vâlcea, DN7 este blocat între Golești și limita cu județul Argeș, după ce mai multe tiruri au rămas înzăpezite.

Bară Sulina a fost închisă, din cauza vântului puternic, potrivit Infotrafic.

Circulația pe drumul județean 606A din Mehedinți a fost închisă, din cauza viscolului.

Citeşte mai multe despre:   viscol,   cod portocaliu,   zapada
 
 
 
Loading...