Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Augustin Zegrean: Recomandările din MCV sunt obligatorii pentru că România a cerut să intre în UE şi a semnat astfel un tratat pe care ne-am obligat să-l respectăm

Augustin Zegrean: Recomandările din MCV sunt obligatorii pentru că România a cerut să intre în UE şi a semnat astfel un tratat pe care ne-am obligat să-l respectăm

Un articol de: B1.ro - 14 Noi 2018, 18:00
Augustin Zegrean: Recomandările din MCV sunt obligatorii pentru că România a cerut să intre în UE şi a semnat astfel un tratat pe care ne-am obligat să-l respectăm Eveniment

Comisia Europeană a publicat marţi ultimul raport MCV privind România, unul extrem de dur în care se condamnă paşii înapoi făcuţi de România privind respectarea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei. Dacă în cazul Bulgariei, Comisia a recomandat ridicarea MCV începând cu 2019, pentru România s-au adăugat criterii în plus ce trebuie să fie respectate.

În replică, membrii coaliţiei PSD-ALDE au lansat atacuri extrem de dure la adresa Comisiei Europene, cât şi a Parlamentului European pentru rezoluţia adoptată tot marţi, afirmând chiar că nu vor ţine cont de recomandările făcute.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean atrage însă atenţia că recomandările nu sunt la alegerea României ci suntem obligaţi să le respectăm pentru că am semnat un tratat în momentul aderării prin care ne-am obligat să respectăm toate prevederile convenţiilor, inclusiv raportul MCV implementat pentru noi.

"România a cerut să adere la Uniunea Europeană şi am făcut eforturi mari pentru a fi primiţi în clubul acesta al ţărilor serioase. Cu ocazia primirii am semnat un tratat, pentru că UE e o convenţie. Am semnat şi ne-am obligat să respectăm şi să aplicăm toate prevederile convenţiilor europene şi ale legislaţiei europene.

Mai mult, în vederea aderării am scris în Constituţie că dacă legislaţia europeană în domeniul drepturilor omului este mai avantajoasă decât cea românească, se aplică legislaţia europeană. Deci ne-am angajat să facem tot ce ţine de existenţa acestei Uniuni şi am fost mândri, am fost fericiţi când am fost primiţi în UE. Acum văd că nu mai vrem să fim acolo, pentru că nu respectăm ce spun ei. Nu este vorba despre dispoziţii pe care ni le dau ei, ci ne cer să respectăm legislaţia europeană şi principiile Uniunii Europene", a declarat Augustin Zegrean pentru ziare.com.

Fostul preşedinte CCR a atras atenţia că în cazul în care România nu va putea continua la nesfârşit să nu respecte obligaţiile pe care şi le-a asumat.

"Nu ştiu ce vor face ei, dar nu cred că vom putea rămâne la nesfârşit în situaţia asta de a nu face ce trebuie să facem, adică ce rezultă din tratatele pe care le-am semnat", a precizat Zegrean.

Fostul preşedinte al CCR a arătat că în cei 11 ani de când e membră a Uniunii Europene, iar unele au fost mai defavorabile, dar au fost şi unele favorabile şi este vina autorităţilor române pentru că acum unul este complet defavorabil.

"Eu le-am citit din 2007 cam pe toate, pentru că am avut o perioadă când chiar primeam delegaţia MCV, cu care stăteam de vorbă. Mai nou Curtea Constituţională văd că refuză să îi primească. Nu am înţeles această atitudine a CCR, pentru că oamenii ăştia nu vin să ne înveţe la rău şi nici nu ne învaţă. Ei niciodată nu ne-au spus 'Faceţi aşa!', ne-au pus întrebări, dacă au pus, sau ne-au lăsat să spunem noi ce avem de spus în legătura cu tema în discuţie. Niciodata nu a exista vreo ingerinţă a lor.

Şi să nu uitam că începând din 2015-2016, rapoartele au început să fie din ce în ce mai bune, iar acum văd că o luăm de la capăt. Ăsta e blestemul românilor: Să o luăm mereu de la capăt. Nu finalizăm nimic, o luăm mereu de la început.

Nu e nicio dramă că s-a dat acest raport, trebuie să ştim că este aşa, să recunoaştem că au dreptate, pentru că e clar că o au. Nu ei au făcut ce s-a făcut cu justiţia în România, ci noi am făcut ceea ce s-a făcut în ultimul an", a mai declarat Augustin Zegrean

Citeşte mai multe despre:   Augustin Zegrean