Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ziua Porţilor Deschise la Stadionul Naţional. Oprescu: Îi aştept pe toţi să facă o vizită

Ziua Porţilor Deschise la Stadionul Naţional. Oprescu: Îi aştept pe toţi să facă o vizită

Un articol de: - 15 Apr 2011, 16:31
Foto: evz.ro Eveniment

Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, îi invită pe bucureşteni să viziteze şantierul stadionului Lia Manoliu. Locuitorii Capitalei pot merge să vadă construcţia aflată la un pas de finalizare duminică, 17 aprilie, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise.

„Îi aştept duminică pe toţi cei care mi-au scris, m-au sunat, să facă o vizită", a declarat, vineri, Sorin Oprescu.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Generale, bucureştenii vor putea vizita National Arena între orele 10:00 şi 18:00.

„Accesul se va face pe la intrarea principală a stadionului, din strada Pierre de Coubertin. Mijloace de transport în comun: liniile de troleibuz 86 şi 90 şi linia de autobuz 104”, se mai precizează în comunicat.

Sorin Oprescu a vizitat, vineri, parcarea subterană, vestiarele şi sala de conferinţă a viitorului stadion naţional. Edilul şef al Capitalei a fost însoţit de directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, directorul sportiv al FRF, Daniel Prodan şi şeful Compartimentului Competiţii din cadrul FRF, Dumitru Mihalache.

După terminarea tuturor lucrărilor interioare şi ridicarea completă a inelului de cabluri pentru acoperiş, procedură începută luna trecută, se va începe montarea membranei acoperişului, iar apoi montarea nocturnei, care va fi în interiorul arenei pe inelul de la ultimul nivel.  

Ultima operaţiune la noul stadion va fi montarea gazonului.

Oprescu invită Bucureștenii să viziteze stadionul Lia Manoliu



Citeşte mai multe despre:   National Arena,   Sorin Oprescu,   vizita
 
 
 
Loading...