Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Zuckerman: Amenințările hibride sunt în apropiere și sunt reale. Cooperarea Black Hawk dintre Lockheed și Romaero ne face să ne simțim mai siguri

Zuckerman: Amenințările hibride sunt în apropiere și sunt reale. Cooperarea Black Hawk dintre Lockheed și Romaero ne face să ne simțim mai siguri

Un articol de: Vladimir Ionescu - 03 Sep 2020, 20:35
Zuckerman: Amenințările hibride sunt în apropiere și sunt reale. Cooperarea Black Hawk dintre Lockheed și Romaero ne face să ne simțim mai siguri Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Cel mai bun aliat pe care îl pot avea Statele Unite este unul puternic din punct de vedere militar și economic, a subliniat Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România, la ceremonia de semnare a Memorandumului de Înțelegere între companiile ROMAERO și Sikorsky, parte a grupului Lockheed Martin, în vederea înființării în România a unui Centru Regional de Echipare și Întreținere a Elicopterelor Black Hawk, pentru Europa Centrală.

„Consolidarea relației economice și de securitate dintre România și Statele Unite reprezintă prioritatea mea. Felicit guvernul Orban pentru angajamentul său pentru stabilitate pe termen lung și pentru că se concentrează nu numai pe pregătirea militară, ci și pe dezvoltarea economică. Îi felicit pe miniștrii Popescu și Cîțu pentru că au lucrat cu atâta sârguință la finanțele și la dezvoltarea economică a României pe termen lung. Îl felicit pe Ministrul Apărării Ciucă pentru transformarea armatei române într-o forță de apărare complexă și strategică, orientată eficient spre viitor. România nu are un prieten sau un aliat mai bun decât Statele Unite – vom lucra cu voi și vă vom ajuta în toate modurile posibile pentru a menține înfloritoare democrația și statul de drept. Vreau ca poporul român să știe că poporul american vă susține, Președintele Trump vă susține și eu vă susțin”, a afirmat Adrian Zuckerman.
 

România și Polonia sunt fundamentale pentru apărarea flancului estic al Europei, spune ambasadorul SUA în România


 

Ambasadorul american a subliniat că „semnarea acestui memorandum de înțelegere nu este doar un pas mare pentru Lockheed Martin și Romaero, ci un pas și mai mare pentru România, Polonia și Statele Unite. Aceasta este o zi remarcabilă pentru toate națiunile noastre și pentru Alianța europeană. Mulțumesc domnului Goege, vicepreședintele Lockheed Martin, și domnului Bociu, directorul executiv al Romaero, pentru munca depusă pentru realizarea acestui acord. Îi mulțumesc prietenului meu, Ministrul Economiei Popescu, pentru toată munca depusă pentru dezvoltarea economiei românești. Îi urez bun venit noului meu prieten, ambasadorul polonez Miej Lang. Ce mod minunat de a vă începe mandatul la București!”

„Acest proiect reprezintă viitorul și o colaborare excelentă între cele trei țări ale noastre pentru a promova și proteja libertatea. Cel mai bun elicopter din lume, Black Hawk, este produs de Lockheed Martin-SUA, fabricat în Europa de o filială poloneză a Lockheed Martin și întreținut în România printr-o cooperare mixtă a Lockheed Martin. Aceasta este o adevărată victorie”, a mai spus Adrian Zuckerman.

El a explicat că „este extrem de important să menținem economii vibrante și armate eficiente pentru a conserva libertatea și democrația în fața influențelor ruse, chineze și a altor influențe maligne. Acest acord va face exact acest lucru: va consolida capacitățile militare ale tuturor țărilor europene, și de el vor beneficia și economiile României și Poloniei. Cel mai bun aliat pe care îl pot avea Statele Unite este unul puternic din punct de vedere militar și economic”.

„Permiteți-mi să fiu foarte clar – acesta nu este un acord de afaceri obișnuit. România și Polonia reprezintă două state fundamentale în apărarea flancului estic al Europei. Sevastopol este la mai puțin de 600 de kilometri distanță de noi. Tiraspol este la 400 de kilometri distanță. Amenințările hibride cu care ne confruntăm sunt în apropiere și sunt reale. Vinerea trecută, peste Marea Neagră, în spațiul aerian international, avioanele rusești au hărțuit în mod agresiv și periculos un avion american. Au riscat inutil viața echipajelor noastre de zbor. Există, de asemenea, multe alte acțiuni maligne prin care Rusia încearcă să își extindă sfera de influență. Acest tip de comportament al Rusiei întărește în mod constant necesitatea unei prezențe puternice care să apere granița de est a NATO. Statele Unite, NATO și statele sale membre nu vor fi intimidate de aceste cascadorii nesăbuite și nici de acțiunile maligne”, a adăugat acesta.
 

Cooperarea Black Hawk dintre Lockheed și Romaero ne face să ne simțim mai siguri, a subliniat Adrian Zuckerman


 

Ambasadorul SUA la București susține că „România este pe calea consolidării unei prezențe aeriene mai performante și mai pregătite. Black Hawk este un elicopter incredibil de versatil, cu un rol în aplicații civile și de salvare a vieții, precum și un rol militar esențial. Acest elicopter de ultimă generație reprezintă definiția capacității de luptă. Este un elicopter care este în același timp apreciat de cei care se bazează pe el, dar și temut de cei care s-au confruntat cu el în luptă. Există multe entități și agenții care au achiziționat acest elicopter pentru aplicații civile, inclusiv pentru scopuri de căutare și salvare. Sperăm ca toate agențiile civile din România să cumpere Black Hawk, astfel încât să poată fi păstrat întreținut în România, la Romaero. Acest lucru ar contribui, de asemenea, la aducerea de locuri calificate de muncă în România – mecanici și profesioniști care înțeleg Black Hawk și îl pot menține gata să răspundă oricărei crize în orice moment”.

„Cooperarea Black Hawk dintre Lockheed și Romaero ne face să ne simțim mai siguri. Impactul său strategic și benefic nu poate fi neglijat. Este reprezentativ pentru parteneriatul nostru de securitate și pentru relația excelentă dintre Statele Unite, România și Polonia. Acest centru optimizează capacitatea Statelor Unite de a exporta cele mai bune tehnologii și aeronave din SUA. Blackhawk reprezintă ce e mai bun în know-how-ul american. Această cooperare comună și exportul în continuă creștere al tehnologiei SUA către aliații noștri din Europa Centrală și de Est, mă asigură că națiunile noastre vor continua să avanseze prosper și să își dezvolte capacitatea de a-și apăra integritatea frontierelor”, a mai menționat Adrian Zuckerman.

ULTIMA ORĂ! Nicușor Dan îşi începe mandatul în FORȚĂ! Iată primii doi oameni pe care-i DĂ AFARĂ!

Citeşte mai multe despre:   Adrian Zuckerman