Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe A fost descoperită gena care duce la obezitate

A fost descoperită gena care duce la obezitate

Una dintre cele mai serioase probleme de sănătate cu care ne confruntăm și continuăm să ne luptăm anual este obezitatea. Care este cauza pentru care punem în timp kilograme în plus: stresul, alimentația incorectă, defectele genetice, problemele cotidiene, toate, sau nici una?

Potrivit site-ului Doctori Online gena care duce la apariția diabetului și creșterea colesterolului este responsabilă și pentru apariția obezității.

Un grup de cercetători britanici susțin că o genă numită KLF14 are o legătură directă cu diabetul de tip 2 și nivelul colesterolului, iar cu ajutorul acestei descoperiri tratamentele împotriva obezității vor fi mult mai eficiente.

"Gena KLF14 pare să acționeze ca un agent de control al acțiunilor legate de schimbările comportamentului grăsimilor la nivel subcutanat, ducând astfel la disfuncționalități la nivel muscular și al ficatului și generând astfel diabet și alte afecțiuni, printre care și obezitatea", a declarat co-autorul studiului și specialist al Universității Oxfor, Mark McCarthy, citat de sursa precizată.

Mai mult, specialiștii susțin că există medicamente care vor putea regla efectele acestei gene.

Citeşte mai multe despre:   medicamente,   cercetători
 
 
 
Loading...