Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe A început summit-ul Rusia-UE: Oficialii europeni cer ca Putin să-și retragă sprijinul pentru regimul din Siria

A început summit-ul Rusia-UE: Oficialii europeni cer ca Putin să-și retragă sprijinul pentru regimul din Siria

Cel de-al 29-lea summit Rusia-UE a început oficial, luni, la Sankt Petersburg.

Este de așteptat ca în cadrul discuțiilor oficialii europeni, printre care președintele Consiliului European Herman Van Rompuy, preșdintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso and reprezentantul european pentru politică externă Catherine Ashton, să încerce să ajungă la un acord cu țara gazdă în privința problemelor din Siria, scire BBC.

Statele membre UE vor să convingă Rusia să-şi reducă sprijinul pentru preşedintele sirian, Bashar al-Assad, și să-l convingă pe acesta să accepte în totalitate planul de pace propus de trimisul special al ONU și al UE, Kofi Anan.

Rusia și China sunt singurele puteri care se au refuzat în repetate rânduri să condamne regimul violent impus de președintele sirian și să ceară demisia acestuia.

De asemenea, se va discuta și problema nucleară din Iran.

Diplomații europeni consideră acest summit o ocazie de a reînnoi relațiile cu Vladimir Putin după reinstalarea sa la Kremlin.

Summit-ul UE - Rusia din Sankt Petersburg
Embed:


Citeşte mai multe despre:   summit,   Vladimir Putin,   Herman van Rompuy,   Jose Manuel Barroso,   Bashar al-Assad,   demisie