Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe A murit doctorul care a efectuat primul transplant din istoria medicinei

A murit doctorul care a efectuat primul transplant din istoria medicinei

Doctorul Joseph E. Murray, cel care a deschis o nouă eră în medicină cu primul transplant de organe reușit din istorie, a încetat din viață luni, la vârsta de 93 de ani.

Joseph E. Murray s-a stins din viață chiar la centrul unde a realizat primul transplant din lume. Medicul a murit în urma unor complicații ale unui atac cerebral suferit de curând.

Acesta a scris istorie în 1954, atunci când a prelevat un rinichi de la un tânăr de 23 de ani și i l-a transplantat fratelui geamăn. Doctorul nu s-a oprit însă aici. De-a lungul timpului a inventat o serie de tehnici medicale care aus chimbat viețile a milioane de pacienți care au primit, prin transplant, rinichi, inimi, plamâni sau alte organe, transmite DailyMail.


Munca lui Joseph E. Murray a fost răsplătită în anul 1990 cu premiu Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. Murray a împărțit premiul de 703.000 de dolari cu doctorul E. Donnall Thomas, pionier în transplant de măduvă. Thomas a încetat din viață în luna octombrie a acestui an.

Citeşte mai multe despre:   doctor,   a murit
 
 
Loading...