Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Paris şi Riad au semnat acorduri în valoare de peste 18 miliarde de dolari

Paris şi Riad au semnat acorduri în valoare de peste 18 miliarde de dolari

Un articol de: - 10 Apr 2018, 23:16
Externe

Mohammed ben Salman, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, a semnat nouă protocoale de acord între companii franceze şi saudite, în valoare totală de peste 18 miliarde de dolari.

Scrisorile de intenţie privesc sectoare industriale, precum petrochimia şi tratarea apei, dar de asemenea turismul, activităţile culturale, sănătatea şi agricultura, informează Agerpres.

Vizita lui Mohammed ben Salman se înscrie în demersul său de a seduce ţările occidentale în vederea atragerii de investiţii străine, în încercarea de a implementa un plan de reforme intitulat „Viziune 2030", conceput pentru liberalizarea şi modernizarea economiei regatului, încă prea dependentă de petrol.

Citeşte mai multe despre:   Paris,   Riad,   Mohammed bin Salman