Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Acționarii Apple nu vor să-l numească pe Tim Cook în locul lui Steve Jobs

Acționarii Apple nu vor să-l numească pe Tim Cook în locul lui Steve Jobs

Acționarii Apple nu acceptă propunerea unora dintre investitori, ca Tim Cook, directorul executiv Apple să preia postul de conducere al lui Steve Jobs, relatează Gândul.

Cu toate că foștii colegi ai lui Cook îl recomandă pentru postul lui Jobs, considerând că acesta are atuuri necesare pentru a fi Director Apple, acționarii Apple nu cred că el va fi la fel de eficient precum Steve Jobs și se îndoiesc că ar putea anticipa dorințele clienților.

Totuși, Tim Cook a dovedit instincte bune, în 1998, atunci când a hotărât să plece de la Compaq (o companie de succes la momentul respectiv) la Apple.

"M-am luat după intuiție, nu după emisfera stângă a creierului", a declarat Cook referitor la momentul plecării, citat de sursa precizată.

În momentul de față Tim Cook îi ține locul lui Steve Jobs, pentru a treia oară. În 2004 Tim Cook a fost la conducerea Apple când Steve Jobs s-a operat de cancer la pancreas și în 2009 când acesta a avut nevoie de un transplant de ficat.

În privința lansări noului iPad2, oficialii Apple au anuțat că miercurea viitoare ar putea fi lansat cel mai nou model iPad. Încă nu există date nici cu privire la costurile gadget-ului, nici cu cine va conduce prezentarea iPad2.

Citeşte mai multe despre:   steve jobs,   apple,   iPad
 
 
 
Loading...