Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Adina Vălean: Certificatul verde digital va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor. El va respecta toate regulile de protecţie a datelor personale

Adina Vălean: Certificatul verde digital va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor. El va respecta toate regulile de protecţie a datelor personale

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 20 Apr 2021, 17:59
Adina Vălean: Certificatul verde digital va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor. El va respecta toate regulile de protecţie a datelor personale Foto: Hepta - Abaca Press / Monasse Thierry/ANDBZ/ABACA Externe

Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a explicat, marți, că așa-numitul ”certificat verde digital” nu este un paşaport şi nici o condiţie prealabilă pentru libera circulaţie, ci un document care va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor. Potrivit comisarului, certificatul va respecta toate regulile de protecţie a datelor personale.

 

Adina Vălean, despre certificatul verde digital

 

„Certificatul verde nu este un paşaport care determină statele membre să permită sau nu o călătorie, nu e condiţie prealabilă pentru libera circulaţie, care este un drept fundamental al cetăţenilor în UE. Totuşi, în condiţiile actuale, în care ţările cer diferite documente, în diferite maniere, un document standard, interoperabil, acceptat de toate statele membre ale Uniunii Europene, care să ateste vaccinarea, testarea sau recuperarea după boală va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor”, a explicat Adina Vălean, citată de Agerpres.

Comisarul a precizat apoi că nu poate fi vorba aici de discriminare, ba dimpotrivă: „În cazul în care o ţară continuă să impună carantina sau testarea suplimentară pentru deţinătorii acestor certificate, respectiva ţară trebuie să notifice Comisia şi celelalte state membre şi să explice această decizie, să furnizeze baza ştiinţifică pentru asemenea decizie”.

Vălean a insistat că orice cetățean UE cu un astfel de certificat ar trebui să fie scutit de restricţii de liberă circulaţie în acelaşi mod ca membrii statului în care acesta călătoreşte.

Totodată, comisarul european a dat asigurări că aceste certificate vor respecta toate regulile de protecţie a datelor personale.

„Lucrăm la o modalitate de verificare a acestui certificat verde digital în momentul check-in-ului online, astfel încât să evităm cozile în aeroport. Pentru pasagerii care opteaza pentru varianta pe hârtie a certificatului el va fi verificat la biroul de îmbarcare şi check-in prin citirea codului unic de bare imprimat”, a mai declarat Adina Vălean, citată de Agerpres.

Anterior, oficialul a precizat că procedura ar trebui să fie gata până la 1 iunie. Certificatul ar putea fi în vigoare timp de un an, conform textului adoptat de ambasadorii statelor UE, regulă ce urmează să fie negociată cu europarlamentarii.Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...