Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Administrația de la Moscova propune ţărilor NATO şi aliate consultări pe tema situaţiei politice şi militare din Europa

Administrația de la Moscova propune ţărilor NATO şi aliate consultări pe tema situaţiei politice şi militare din Europa

Un articol de: - 01 Aug 2016, 23:57
Administrația de la Moscova propune ţărilor NATO şi aliate consultări pe tema situaţiei politice şi militare din Europa Foto: karadeniz-press.ro Externe

Experţii militari din state membre NATO şi aliate au primit o invitație din partea administrației de la Moscova pentru a discuta despre situaţia politică şi militară în Europa, anunţă Ministerul rus al Apărării, informează Mediafax. Alianţa Nord-Atlantică a confirmat această inițiativă.

"Experţi militari (NATO - n.r.) sunt invitaţi la Moscova în septembrie pentru consultări pe tema situaţiei politice şi militare din Europa. Prioritatea consultărilor va fi reciprocitatea siguranţei zborurilor militare deasupra Mării Baltice. Sunt invitate şi ţări non-membre NATO", a declarat luni seară Anatoli Antonov, adjunct al ministrului rus al Apărării.

"Aliaţii vor analiza cu atenţia propunerile, înaintea de a stabili viitoarele etape. Este necesară o reciprocitate a transparenţei activităţilor militare şi o reducere a riscurilor, în scopul menţinerii stabilităţii şi securităţii în zona euro-atlantică", a declarat un oficial NATO, potrivit Le Figaro.

Reprezentanţii Alianţei Nord-Atlantice şi Rusiei au avut în cadrul reuniunii de pe 13 iulie, "discuţii utile şi deschise", anunţa secretarul general al organizaţiei Jens Stoltenberg.

În cadrul reuniunii au fost prezentate deciziile summitului NATO de la Varşovia şi a fost reiterat principiul respectării suveranităţii Ucrainei. De asemenea, delegaţia Rusiei a propus măsuri de garantare a securităţii în zona Mării Baltice.

 

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   NATO,   consultari,   Europa