Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Fostul ofițer de poliție care a amenințat-o pe jurnalista Emilia Șercan și-a aflat sentința

Fostul ofițer de poliție care a amenințat-o pe jurnalista Emilia Șercan și-a aflat sentința

Un articol de: Redacția B1.ro - 09 Dec 2019, 14:03
Foto: facebook.com/emilia.sercan Externe

Adrian Bărbulescu, fostul ofițer de poliție care a recunoscut că a amenințat-o pe jurnalista de investigație Emilia Șercan, a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării. Decizia aparține Tribunalului București și poate fi atacată la Curtea de Apel București, precizează G4Media.

Într-un proces separat sunt judecați fostul rector și fostul protector ai Academiei de Poliție, acuzați că l-au instigat pe Bărbulescu să o amenințe pe jurnalistă pentru a înceta investigațiile cu privire la lucrări presupus plagiate ale unor angajați de la Academie. Cei doi neagă acuzațiile.

Procurorii DNA susțin că, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare (un mesaj tip text și cinci mesaje folosind aplicația Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliție, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. 

Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și, pe parcursul săvârșirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări, mai susțin procurorii DNA.
 

Citeşte mai multe despre:   Adrian Barbulescu,   Emilia Sercan,   Academia de Politie
 
Loading...