Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Aeronavele NATO au început operaţiunile privind interdicţia aeriană în Libia

Aeronavele NATO au început operaţiunile privind interdicţia aeriană în Libia

Aeronavele NATO au început să pună în aplicare operaţiunile privind interdicţia aeriană deasupra Libiei, potrivit generalul canadian Charles Bouchard, comandantul operaţiunii NATO în Libia, citat de AFP. "Duminică, avioane NATO au participat la prima misiune pentru respectarea zonei de interdicţie aeriană", a declatrat oficialul canadian.

Charles Bouchard a afirmat că la acest momnet se realizează transferul de atribuţii între coaliţia internaţională şi Alianţa Nord-Atlantică .Oficialul a subliniat că forţele NATO acţionează "în coordonare cu partenerii regionali şi internaţionali pentru protejarea Libiei".

"Cu cât efortul este împărtăşit mai larg, cu atât va fi mai puternic mesajul trimis poporului libian, care are nevoie disperată de ajutorul nostru", a mai adăugat Bouchard.

Comandamentul forţelor NATO anunţase duminică seara începerea operaţiunilor militare în zona de interdicţie aeriană .

Citeşte mai multe despre:   Libia,   NATO,   Canada
 
 
 
Loading...