Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Afganistan: 37 de morţi în urma unui atac sinucigaş la o bază militară

Afganistan: 37 de morţi în urma unui atac sinucigaş la o bază militară

Peste 37 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite în urma unui atac sinucigaş care a avut loc luni la o bază militară din nordul Afganistanului, informează Reuters.

Hamdullah Danishi, guvernatorul adjunct al provinciei Kunduz, a declarat că incidentul a fost provocat de un „atac sunucigaş cu bombă”.

„Bilanţul morţilor include noi recruţi, soldaţi şi civili”, a declarat Danishi pentru Reuters, adăugând că numărul morţilor ar putea creşte, întrucât o mare parte dintre cei răniţi a fost transportată la spital în stare critică.

La morga spitalului au fost aduse 33 de corpuri neînsufleţite, dintre care trei erau membri ai armatei, iar ceilalţi erau civili ori persoane care veniseră la baza militară pentru a se înrola.

Preşedintele afgan Hamid Karzai a declarat că patru dintre victimele atacului erau copiii. „Asemenea atacuri nu trebuie să-i determine pe cei care vor să se înroleze în aramată să se răzgândească ”, a declarat şeful statului.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid,  a declarat că gruparea islamistă de care aparţine este în spatele acestui atac.


Citeşte mai multe despre:   Afganistan,   baza militara,   morti,   raniti
 
 
 
Loading...